Victor Ponta afirmă într-un comunicat de presă că în spatele fraudei din Parlament stă Traian Băsescu, adăugând că „bătrânii marinari hoţi” acoperă fraude clare, fiindcă „se tem de procurorii tineri”, care îi vor pune să plătească pentru ceea ce au făcut.
Social-democratul răspunde în termeni duri afirmaţiilor făcute în cursul zilei de azi de Băsescu la Radio România Actualităţi. Traian Băsescu spusese că liderul PSD, Victor Ponta, nu este matur şi că, la şedinţa de marţi a Parlamentului, comportamentul acestuia a arătat lipsă de maturitate sau „reflexele unui procuror care nu are nimic comun cu democraţia”.
În replică, Victor Ponta a susţinut că frauda din Parlament a fost premeditată și că „dovezile furtului sunt clare şi sunt deja cunoscute. Astăzi a devenit clar şi că în spatele acestui furt stă chiar Traian Băsescu. Traian Băsescu astăzi acoperă această fraudă, în loc să refuze promulgarea unei legi criminale. Este nu doar complice, ci chiar iniţiator al acestei fraude. Îmi este clar astăzi că bătrânii marinari hoţi au astfel de reacţii, prin care acoperă fraude clare, fiindcă se tem de procurorii tineri. Bătrânii marinari hoţi ar trebui însă să ştie că nu vor scăpa, şi că vor fi puşi să plătească pentru ce au făcut tocmai de procurorii tineri”.