Victor Ponta a declarat joi că discută cu partenerii liberali din USL despre posibilitatea confiscării averilor obţinute ilicit.
Premierul a susţinut că această tendinţă este vizibilă la nivel european şi că, în opinia sa, ar fi utilă şi în ţara noastră.
„Da, am discutat. Urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european. (…) Avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciu… E bine că mai ajung prin închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii multe. În continuare nu avem destule sancţiuni, inclusiv pecuniare. Mentalitatea anglo-saxonă este ‘Follow the Money’ – mergi şi ia-i banii celui care a încălcat legea şi, după aceea, sigur, îl sancţionezi. Noi, cu chiu cu vai, după nişte ani, îl sancţionăm, dar rămâne cu averile, cu casele, cu maşinile, cu conturile – nu păţeşte niciodată nimic. E o tendinţă la nivel european pe care eu o susţin şi cred că ar fi foarte utilă în România”, a afirmat Ponta.