Ponta: Geoană poate avea o opinie, ca orice analist politic

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, poate să declare orice despre negocierile privind o alianţă PSD-ACD, opinia lui fiind egală cu a oricărui „analist” politic.

Întrebat cum comentează afirmaţiile făcute de Mircea Geoană despre negocierile PSD-ACD privind formarea unei alianţe, Ponta a răspuns: „Nu am văzut (declaraţia lui Geoană – n.r.). Domnul Geoană este un om independent, poate să declare orice îşi doreşte. Este o opinie ca şi a altor analişti politici, ca şi a altor oameni politici”.

Întrebat dacă PSD îl mai susţine pe Geoană la preşedinţia Senatului, preşedintele PSD a răspuns: „Nu a intervenit nicio modificare în poziţia PSD faţă de actuala structură a Parlamentului”.

Ponta a mai afirmat, răspunzând unei întrebări, că nu se pune problema vreunui sprijin al PSD pentru Dan Voiculescu la preşedinţia Senatului, întrucât acesta nu este membru PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.