Ponta: Hayssam a fost adus cu un avion militar din Siria

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Omar Hayssam a fost adus în România din Siria, țară cu care nu există un acord de extrădare, la bordul unui avion militar și că a avut o poziție unitară cu președintele Traian Băsescu.

„În ultimele luni am fost informat de către instituțiile competente asupra posibilității de a fi adus în țară. Am avizat și aprobat sprijinul logistic pe care Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Justiției și Ministerul de Interne l-au dat pentru ca această operațiune legală să se desfășoare”, a spus Ponta.

Acesta a precizat că a fost informat în fiecare moment de situație și că a știut când avionul a plecat către Siria și când s-a întors în România, cu Hayssam la bord.

„Am fost informat și când s-a plecat spre Siria și când s-a întors. Nu există acord de extrădare între România și Siria. Am avut o poziție unitară cu președintele în privința reprezentanței diplomatice din Siria”, a mai spus Ponta.

Omar Hayssam, implicat în criza jurnaliștilor români răpiți în Irak în aprilie-mai 2005, a fost predat Poliției Române vineri dimineață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.