Ponta i-a dat raportul lui Nuland despre lupta anticorupție

Premierul Victor Ponta a discutat cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pe Afaceri Europene şi Eurasiatice, despre aprofundarea şi diversificarea Parteneriatului Strategic şi situaţia regională şi i-a prezentat rezultatele în combaterea corupţiei şi angajamentul în acest sens, informează Guvernul într-un comunicat.

„Modalitățile concrete de aprofundare și diversificare a Parteneriatului Strategic cu SUA și situația regională au fost principalele teme de discuție cu oficialul american. În cadrul Parteneriatului Strategic au fost discutate proiectele în curs de derulare cu partea americană în plan politico-militar, de securitate, al justiției și în domeniul economic, îndeosebi cele din sectorul energetic și IT, precum și noi propuneri de dezvoltare a acestora”, se arată în comunicatul citat.

Premierul Victor Ponta a prezentat rezultatele obținute de România în consolidarea reformei justiției și luptei împotriva corupției, precum și angajamentul Guvernului în acest sens, mai precizează Guvernul.

„De asemenea, a subliniat susținerea și măsurile luate de Guvern pentru o alocare adecvată a resurselor bugetare necesare sectorului de apărare, în contextul provocărilor actuale. A fost evidențiată cooperarea bilaterală excelentă în acest domeniu.
Primul-ministru a discutat cu oficialul american și o serie de acțiuni guvernamentale pentru a consolida dimensiunea economică a Parteneriatului strategic, inclusiv pentru a creşte investiţiile americane în economia românească. Cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii privind evoluțiile din vecinătatea estică”, mai spune Guvernul.
Miercuri dimineaţa, oficialul american s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.