Premierul desemnat Victor Ponta s-a aflat, pentru scurt timp, în mijlocul protestatarilor strânşi în faţa Guvernului, informează realitatea.net.
Aproximativ 1000 de pensionari militari s-au strâns în Piaţa Victoriei. Oamenii vor alegeri anticipate şi demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În jurul orei 12:00, în mijlocul lor a apărut şi Victor Ponta. După ce a dat mâna cu câţiva dintre protestatari, Ponta s-a urcat în maşină şi a părăsit Piaţa, fără a face declaraţii.
Protestatarii au salutat venirea lui Ponta în mijlocul lor şi şi-au exprimat susţinerea pentru un nou guvern.
Mitingul din Piaţa Victoriei este organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile. Oamenii strigă „Jos Băsescu!” şi spun că îi aşteaptă la protest pe toţi cei nemulţumiţi de măsurile luate de guvernanţi în cazul bugetarilor, a pensionarilor, revoluţionarilor, elevilor, studenţilor şi persoanelor cu dizabilităţi.