Victor Ponta, care deţine şi interimatul la Ministerul Transporturilor, i-a asigurat miercuri pe membrii Guvernului că vrea ca în această funcţie să fie numit cât mai rapid un nou ministru.
„Vreau să vă asigur că îmi doresc să avem cât mai curând un ministru la Transporturi, vreau să mă remaniez cât mai repede, deoarece sunt suficient de multe probleme extrem de grave”, a punctat Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.
În context, el i-a solicitat unui secretar de stat de la Ministerul Transporturilor (MT) că coopereze cu Ministerul Finanţelor Publice pentru a identifica soluţii la o serie de probleme cu care se confruntă companii din subordinea MT.
„Vreau să vă rog, domnule secretar de stat, evident, informându-mă de fiecare dată, să lucraţi împreună cu Ministerul de Finanţe (…), căutăm soluţii pentru a mai rezolva din pierderile istorice în special de la CFR Călători, unde trebuie făcut ceva. Infrastructura (CFR Infrastructură – n.r.) are pierderi din cauza neîncasării datoriilor şi, la rândul lor, au datorii la furnizori. (…) O să vă rog în perioada aceasta, până pe 30 iulie, împreună cu ministrul Bugetului, să găsiţi soluţiile pentru ca societăţile să funcţioneze în continuare cât se poate de bine”, a spus Ponta.