Ponta-Iohannis II. Cele mai importante momente

Candidații rămași în turul al doilea ale alegerilor prezidențiale care vor avea loc în această duminică au avut, miercuri seara, cea de-a doua confruntare televizată. De data aceasta, confruntarea dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis a avut loc la b1 TV.

Spre deosebire de confruntarea de marți seara, de la Realitatea TV, cu un moderator principal și cu alți patru secundari, la b1 TV gazda emisiunii a fost Mădălina Pușcalău.

Cei doi au vorbit despre motivele pentru care se consideră potriviți pentru funcția de preșeidnte al României

”M-am pregătit pentru funcția de președinte. Cred că sunt pregătit și pot fi acel președinte din 3 motive: viziune prezentată ca premier și lider USL, sfârșitul regimului Băsescu, dezvoltarea României, repararea nedreptăților. Echipa mea e cea a USL cu Răciceanu prim-ministru. Cel de al treile amotiv, după doi ani ca premier am cionstat că avem nevoie de stabilitate și unitate. A fost multă dezbinare a fost un regim care s-a bazat pe învrăjbirea românilor între români”, a spus Ponta.

”Cred că votul nu este o lozincă, este un drept și al celor din diaspora, cred că toți trebuie să aibă condiții să voteze. Trebuie o schimbare profundă în România. Să avem curajul să spunem stop și de la capăt. Altfel de politică, mai puțin scandal, mai multe soluții, scrisori ale românilor din diaspora către BEC”, a afirmat și Iohannis.

Î: Cine e candidatul Victor Ponta, de ce crede că ar trebui să fie preşedintele României?

Ponta: Aseară am discutat despre probleme economice, justiţie, m-am pregătit pentru funcţia de preşedinte. Sunt pregătit din 3 motive: viziunea pe care am prezentat-o ca premier şi ca lider USL, nu poţi face nimic în conducerea unei ţări dacă nu ai o echipă, echipa mea e USL, apoi pentru că după doi ani şi jumate ca premier am constatat că avem nevoie de stabilitate şi unitate. În următorii 5 ani pot să duc România spre acea idee avută în urmă cu 100 de ani înaintaşii noştri.

Î: Cine e candidatul Klaus Iohannis, de ce crede că ar trebui să fie preşedintele României?

Iohannis: Sunt primarul municipiului Sibiu, preşedintele PNL, candidatul ACL. Sunt candidatul care crede că votul nu e o lozincă, ci un drept şi al celor din disaporă, care cred că e nevoie de o chimbare profundă în România, trebuie să avem curajul să spunem STOP şi de la capăt să facem altă politică. (…) La vot au fost observatori, au lipsit 52 de la PSD, ACL – 19.

Dreptul la replică:

Ponta: E vorba de faptul că Iohannis ieri a fost nepregătit, a spus neadevăruri ca cel că PNL a propus un amendament la Constituţie şi PSD l-a respins. Am în faţă procesul-verbal, amendamentul propus de Gorghiu a fost retras, nu respins.

Iohannis: Amendamentul a fost respins.

Ponta: Scrie în lb. română, cu ştampilă.

Î: De ce nu ar trebui să fie contracandidatul preşedinte? Vulnerabilităţile?

Iohannis: Nu e bine pentru România să fie Ponta preşedinte, e greşit şi periculos să dea toată puterea în mâna unui singur partid cu membri marcanţi cu probleme grave cu justiţia. E greşit să fie Ponta pentru că a minţit pensionarii că le-aş tăia pensiile. E o problemă dacă un elev copiază, se numeşte plagiat. Cineva care e prins că a copiat, oriunde în lume, mă refer la politicieni, e obligat să se retragă din politică. La noi, vrea să fie preşedinte.

Ponta: M-am dus la ICCJ care mi-a dat o sentinţă definitivă, dvs. aţi fugit de ea şi candidaţi. Cred că Iohannis va aduce România înapoi în 2010 pentru că are în echipă pe cei care au tăiat pensiile şi vrea să dea puterea celor care au avut-o în 2010. Iohannis seamănă cu Băsescu pentru că e împotriva la orice.

Ponta: Iohannis spune că e primar. Avem un singur preşedinte care a fost primar şi un singur premier, Băsescu şi Boc. Au fost foarte slabi.

Drept la replică:

I: Cunoaşteţi pe Gabriel Oprea? Ştiţi cum a votat în materia de tăiat pensii şi salarii?

Ponta: Nu a votat

I: Împreună cu UNPR a votat „pentru”.

P: Am o mare rugăminte din partea profesorilor, nu mai vorbiţi despre profesori, nu mai sunteţi demult profesori. De ce aţi candidat fără o hotărâre de la Înalta Curte?

Î: Numiţi 2 calităţi ale contracandidatului.

P: E un politician abil, mult mai abil decât credeam, modul cum l-a dat jos pe Antonescu… Primarul Bucureştiului a fost un preşedinte bun?

I: Are calitatea de a vorbi despre orice, oricât, indiferent dacă ştie sau nu despre ce e vorba. E foarte bine pentru un politician ambiţios să fie tânăr, dar degeaba e, a dezamăgit, e împins înainte în faţă de baroni şi manevrat din umbră.

P: Am vorbit foarte mult pentru că am ştiut despre ce vorbesc, spre deosebire de dvs.

Î: Cum arată România lui Ionhannis/Ponta:

I: Una normală, pentru şi cu oameni normali. O ţară a prosperităţii, a locurilor de muncă.

P: Vă dau cifre, să nu vorbesc în lozinci, e vorba de o ţară în proces de reconstrucţie. Fac comparaţia între alegerile din 2009 şi cele din 2014. În 2009, deficitul bugetar era 8,6% din PIB, acum România are excedent bugetar. Iohannis a zis că sunt fraier că nu am cheltuit banii. În Europa acum sunt 2 fraieri care au excedent bugetar, Germania, doamna Merkel, şi România. E o Românie în care rămânerea la putere a lui Băsescu, Boc, Videanu, sprijiniţi de oameni ca Iohannis e una unită, în care oriunde trăieşti poţi avea o şansă să te realizezi.

Replică:

I: Ştie să vorbească numai când citeşte de pe cartonaşe. Aveţi o fixaţie pe cifre, oamenii aşteaptă soluţii, nu statistici. Dragi români, vă merge mai bine de când e Ponta premier?

P: Cred că românii au răspuns pe 2 nov. Cei care v-au votat pe dvs. au spus că e un candidat slab, dar îl votăm ca să nu iasă Ponta.

I: E foarte bun răspunsul, iniţial era al meu.

Î: cum ar arăta România dacă ar fi ales contracandidatul dvs.?

P: Faceţi un exerciţiu: Boc, Blaga, MRU, Videanu, Falcă, scoateţi Băsescu, puneţi Iohannis. România va arăta ca în 2010. Acelaşi rezultat, 2010-2011.

I: Ponta e premier şi vreau să comentez prestaţia lui în calitatea sa de premier: a reuşit contraperformanţa să bage o Românie ieşită din criză în recesiune tehnică. În cazul în care va fi ales, a doua zi va fi aprobată legea amnistiei şi graţirii, toţi corupţii şi condamnaţii vor fi albiţi.

P: Lozincile lui Iohannis nu ne ajută cu nimic. Vineri, INS anunţă două lucruri, sunt gata să-mi pun tot prestigiul, că avem creştere econimică şi că în primul trimestru s-a recalculat şi nu am fost niciodată în recesiune tehnică. Ceea ce Iohannis numeşte pomeni electorale eu cred că asta trebuie să facem – creşterea pensiilor şi alocaţii.

I: Aşteaptă România lui Ponta cu legea amnistiei şi graţierii. Năstase, Dragnea, Hrebenciuc, Cătălin Voicu, Andronescu, Mihăilescu, Mitrea, Nica, Şova, Adam, Mocanu, Duicu, Bunea Stancu, Constantinescu Nicuşor… 38, vă las lista.

P: Aia e lista lui Macovei. Hrebenciuc şi-a dat demisia, a fost arestat. Puteţi să-i cereţi lui Roşca să-şi dea demisia?

I: Ca între bărbaţi, sunteţi de acord să convocăm Parlamentul mâine, poimâine picăm legea amnistierii?

Î: Sunteţi de acor cu legea graţierii şi amnistiei?

I: Sunt total împotriva acestei legi, nu cred că România are nevoie acum de o astfel de lege. PSD a încercat să ne-o bage pe gât, am oprit în ultim moment acest act normativ de care PSD are mare nevoie, nu România. Voi fi preşedintele României, voi refuza promulgarea acestui act normativ.

P: Aţi zis că aţi votat împotrivă, legea nu s-a votat. Iohannis spune voi refuza la promulgare, cf. Constituţiei, preşedintele nu poate refuza. Parlamentul poate să respingă.

I: Domnule preşedinte al PSD, hai să convocă Parlamentul, să punem legea pe tapet, o picăm. Mâine să convocăm, vineri să picăm legea şi să terminăm cu discuţia.

Î: Sunteţi de acord ca un ministru să aibă mai multe drepturi în faţa legii decât un cetăţean?

P: La preşedinte se dau avizele pentru miniştri care nu sunt parlamentari, vă asigur că voi da avize pentru toţi miniştrii care nu sunt parlamentari.

I: Cea mai durabilă soluţie ar fi să lăsăm imunitatea pentru parlamentari, miniştri, doar unde e vorba de opinia politică, în nicio altă circumstanţă. Eu vorbesc cu Roşca, vorbiţi cu Andronescu?

P: Sigur că da. Vreau să vă fac o propunere: luăm săptămâna viitoare legea privind imunitatea parlamentarilor din Germania şi o transpunem în legislaţia noastră? Vă garantez că PSD o votează.

I: Hai să dăm împreună un semnal că vrem să terminăm cu aceste mizerii, să facem o convocare, vineri se poate pica legea amnisteiei şi graţierii.

Î: Ca preşedinte, ce comportament veţi avea faţă de justiţie?

I: Vreau să garantez independenţa justiţiei şi statul de drept. Eu cred că în acest domeniu trebuie să avem curaj să spunem nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala. Nu avem ce ne băga politicienii în justiţie. Justiţia este independentă, are sisteme proprii.

P: Art. 133 din Constituţie: „CSM e garantul independenţei justiţiei”. Nu vă mai băgaţi nasul la CSM. Ca premier am asigurat justiţiei stabilitate legislativă şi finanţarea infrastructurii. (…) Eu îl consider preşedinte al PNL pe Antonescu, dvs. vorbiţi în numele PDL.

I: Recunoaşteţi o decizie a unei instanţe?

P: Dar dvs recunoaşteţi decizia în cazul meu de plagiat?

I: E o decizie care spune că eu sunt preşedintele PNL. Afirmaţia dvs. e o dezinformare publică.

P: Aseară aţi minţit de multe ori. Sau v-au minţit colaboratorii…

Î: Care va fi atitudinea în raport cu politicienii cu probleme penale?

I: Cel mai important când vorbesc despre alţii e propriul exemplu. Dacă eram Iohannis, care are proces, nu aş fi candidat. România a avut un singur preşedinte cu probleme penale, Băsescu cu dosarul Flota.

I: În prima zi după ce am fost ales preşedinte PNL am mers în grupurile parlamentare şi am hotărât împreună să dăm un semn clar că PNL doreşte o schimbare în abordarea acestei chestiuni, am hotărât că în toate situaţiile, când se va cere încuviinţare pentru arestare, percheziţie, să fie votată această propunere pentru încuviinţare.

P: Aveţi 3 oameni condamnaţi definitiv şi irevocabil: Ţurcanu, Chiuariu, Mora. Nu vreţi să şi faceţi ce spuneţi? Până vă uitaţi în curtea altora… Puteţi face ceva cu ei, sau nu vă ascultă?

I: Le-am cerut să demisioneze şi vor demisiona imediat ce se clarifică situaţia lor.

Î: Care va fi atitudinea dvs. faţă de instituţii ca ANI şi DNA?

I: DNA face o treabă excepţională. Ultimele săptămâni am văzut o activitate foarte intensă. Sper să ajungem la o curăţire a clasei politice. Voi merge pe linia de a face ce poate face preşedintele să continue aceste lucruri, adică să lase DNA să-şi facă treaba. În ce priveşte ANI, cred că e o instituţie foarte onorabilă care trebuie întărită. Voi propune partidelor să se elaboreze o legislaţie unitară în domeniul incompatibilităţilor.

P: Eu nu am avut probleme cu ANI sau cu DNA. Singurul caz în care activitatea ANI şi a justiţiei e blocată e cazul lui Mora, declarat definitiv şi irevocabil incompatibil şi pe care Iohannis îl ţine în continuare senator. Dincolo de asta, pe mine mă interesează în egală măsură viaţa celor care au aproape 4 mil. de procese civile, penale, cei care au fost tâlhăriţi, ucişi (…), ceea ce am încercat în cadrul USL a fost de a reuşi să facem acest sistem să funcţioneze mai eficient, să aibă acces toţi românii la acest sistem. Ca preşedinte, voi cere ca din interiorul justiţiei, CSM, ÎCCJ, să pregătească acele modificări legislative ca justiţia să fie eficientă.

I. Mi se pare revoltător că dacă acum câţiva ani politicieni corupţi se ocupau de retocedări, avem un mare scandal în care e judecat Hrebenciuc, în care a fost citat Sârbu.

P: Aşteptam să spuneţi asta… La Primăria Sibiu, 1976 cereri de retrocedări… 401 nesoluţionate. Din 1976, aţi rezolvat 164 doar pentru unii.

I: Aţi minţit grosolan. E un atac la reputaţia mea de primar. Aceste retrocedări au fost făcute pentru că acele entităţi au dreptul să le primească. Agenţia care s-a ocupat de retrocedare e în subordinea dvs., nu primarul. Nu cunoaşteţi legea.

Î: Relaţia preşedinte-premier Ponta-Iohannis?

P: Orice fel de premier va fi pe durata mandatului meu de preşedinte, voi fi un preşedinte bun pentru toată lumea. Cred că veţi fi ca Băsescu ca preşedinte şi vă veţi certa cu Guvernul.

I: Nu o să ajungem în situaţia să avem o relaţie, din 16 nov cariera politică a lui Ponta se termină, dacă acest lucru nu se întâmplă, totuşi, va exista o colaborare instituţional corectă, fără să semnăm trocuri politice.

P: Ieri Iohannis nu se pregătise… Cred că ar trebui să înţelegeţi că aveţi obligaţii faţă de români şi de partenerii noştri, când acest Acord de colaborare instituţională a fost publicat, nu ne-aţi critica deloc. Ne criticaţi acum.

I: Am dezavuat acest pact de coabitare de când a fost semnat, puteţi verifica. E interesant să ne explicaţi de ce l-aţi încheiat.

P: Am încheiat acordul pentru a nu ajunge din nou la suspendare ca în 2012.

Î: Viziunea despre sistemul constituţional: Parlament bicameral sau unicameral, câţi parlamentari?

I: Actualul Parlament are câteva probleme majore, e prea mare. E unul care nu se bucură nici de încrederea, nici de respectul cetăţenilor, nu e eficient. România are nevoie de un parlament mai mic, e bine să fie bicameral, dar asta nu va fi stabilit de preşedinte, va fi discutat de partidele politice. Trebuie să fie mai performant şi mai credibil.

P: Noi suntem în parlament foarte mulţi acum.

I: Eu v-am oferit să găsim consens să lucrăm pe o nouă lege, facem un Parlament respectat…

Întrebare pentru contracandidat:

I: Văd că Ponta e în mare formă azi, vine cu neadevăruri… Ce să cred eu că mi-ar rpsunde? Ar suci un răspuns… NU doresc să vă întreb nimic!

P: Eu doresc! Mai ales după experienţa de ieri… Referitor la România anului 2019. V-a învăţat şi la şcoală… „Dacă pentru strămoșii noștri romani toate drumurile duceau la Roma, pentru noi, românii ardeleni, toate drumurile duc la București.”

I: Sunt de acord cu afirmaţia.

P: Ştiţi cine a spus-o? Iuliu Hossu, cel care a citit declaraţia de unire.

I: Sunt foarte de acord, hai să renunţăm la încercările de dezbinare a românilor.

Mesaj către români:

P: După 10 ani de dezbinare România are o şansă extraordinară să meargă în direcţia bună. Am dat înapoi pensiile, salariile, România are nevoie de linişte şi dialog. Ştiu ce am de făcut, am 42 de ani, de la 18 ani lucrez şi învăţ pentru ţară, mama mea şi bunica mea să poată trăi cât vrea Dumnezeu într-o ţară normală, copiii mei să aibă o şansă să-şi ducă viaţa mai departe în România. Am mare încredere în România.

I: Apropo de pensii, am taloane de pensii aici… Una zicem, alta facem. E o pensie de exact 4 lei.

P: 350 ron valoarea venitului minim garantat, pensia dacă e mai mică se completează de la bugetul de stat. Habar nu are de Legea pensiilor!

I: Vă las aici taloanele…Din păcate, de data aceasta trebuie să alegem între două abordări. Eu propun schimbarea felului cum se face politică, Ponta continuarea. Eu propun o Românie a respectului, Ponta propune creşteri de impozite şi taxe pentru 2015 pentru a putea continua aşa cum a condus până acum. Rămân cu oferta mea, de a avea respect faţă de lege, cetăţeni. voi apăra dreptul oricărui român la vot. Se pare că Guvernul lui Ponta nu a reuşit să organizeze acest lucru. Dragii mei, judecaţi bine dacă vreţi un preşedinte care e al vostru, eu vioi fi un preşedinte al vostru, nu am în spate oameni care mă manevrează, sau doriţi un preşedinte al baronilor din PSD. Nu daţi toată puterea unui sigur artid care e unul de stânga neautentic, nereformat. Voi fi un preşedinte foarte bun pentru voi.

P: Incredibil, l-am văzut pe Băsescu! Cf. legii din România, venitul minim garantat de 350 de lei se completează din bugetul de stat. Acelaşi fariseism ca la Băsescu, aceeaşi încredere că-i prosteşte iar pe români!

I: Oare i-a prostit Băsescu pe români când v-a pus premier, pentru că pe mine m-a refuzat…

P: Eu reprezentam USL. Aţi fost implantat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.