Ponta, promisiune pentru magistrați

Noul secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, le-a transmis magistraților că nicio decizie privind arhiva SIPA nu va fi luată fără o consultare ”prealabilă și serioasă” cu reprezentanții lor.

Ponta a răspuns astfel sâmbătă unei întrebări a președintei UNJR, judecătoarea Dana Gîrbovan.

”Ca fost magistrat (actual vremelnic Secretar General al Guvernului) o asigur pe doamna judecător Gîrbovan că absolut nicio decizie privind arhiva SIPA nu va fi luată fără o prealabilă și serioasă consultare cu reprezentanții magistraților! Voi discuta cu premierul și ministrul Justiției și vom organiza această consultare în cel mai scurt timp posibil!”, a scris Victor Ponta sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

Dana Gîrbovan a adresat o întrebare pentru noua conducere a SGG, reprezentată de Ponta, privind arhiva SIPA, arătând că atâta timp HG 410/2017 este în vigoare va exista mereu suspiciunea că decidenții politici ar putea să o folosească în interese proprii.

”Ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică confirmă, o dată în plus, justețea motivelor pentru care UNJR și AMR s-au împotrivit MODULUI în care ministrul Justiției Tudorel Toader a inițiat și elaborat hotărârea de guvern, asumată de Guvernul Grindeanu, prin care arhiva SIPA va fi inventariată din nou. (…) HG 410/2017 prevede că acea comisie de inventariere va fi compusă din 5 membri: doi de la Secretariatul General al Guvernului, doi de la Ministerul Justiției și unul de la ANP. Toate aceste persoane care vor reinventaria arhiva SIPA sunt, așadar, numite politic și sub autoritate politică. Conducerea Secretariatului General al Guvernului tocmai a fost schimbată, fapt ce se va reflecta implicit și asupra comisiei de inventariere. Este legitim, așadar, să întrebăm noua conducere a SGG cine din cadrul acestei instituții, după publicarea HG 410/2017, a intrat în arhiva SIPA și pe cine noua conducere va delega să intre mai departe în arhivă. (…) Cât timp HG 410/2017 este în vigoare va exista mereu suspiciunea că decidenții politici vor să folosească arhiva SIPA în interese proprii”, a scris judecătoarea, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Fostul premier se află sâmbătă la Guvern. Ponta s-a întâlnit cu fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc.

Potrivit unor surse, Victor Ponta i-a cerut lui Busuioc lămuriri și documente despre activitatea Secretariatului General al Guvernului (SGG), instituție a cărei conducere a preluat-o vineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.