Ponta: şefii SRI şi SIE nu intră în protocolul coaliţiei

Ponta a lansat un atac foarte dur la preşedintele Klaus Iohannis, în urma nominalizării lui MRU pentru şefia SIE.

Ponta îl acuză pe Iohannis

Premierul Victor Ponta a intrat mercuri seara la România TV şi şi-a manifestat pe faţă nemulţumirea faţă de nominalizarea lui MRU pentru şefia SIE. „Nu m-a consultat absolut nimeni, nici pe mine, nici pe vreun alt lider PSD. Înţeleg că dl Iohannis oricum nu avea nevoie de voturile noastre sau nu considera important să îşi ţină cuvantul, pentru că a zis că el consultă sau informează oamenii înainte (Eronat, Iohannis a precizat doar că va anunţa la timpul potrivit nominalizarea – n.a.). Aşadar, nu şi-a mai ţinut cuvântul, după şase luni de când a fost ales, nu cred că-l mai interesează să-şi ţină cuvântul faţă de oameni. Din ceea ce am discutat cu colegii, nimeni din PSD nu susţine numirea lui Ungureanu. Dar luni ei vor avea un BPN şi vor avea o decizie oficială. Ţinând cont de modul necinstit în care s-a făcut această propunere, eu personal, ca deputat, sigur, o să respect decizia pe care o va lua PSD, dar aş vota contra”, a declarat Ponta.

O precizare privind acordul cu UNPR

Rugat de moderator să comenteze faptul că premierul interimar, Gabriel Oprea a anunţat că va susţine propunerea făcută de preşedintele României, Victor Ponta a precizat: „Eu am vorbit cu dl Oprea, am vorbit în fiecare zi, acordul nostru de coalitie PSD-UNPR-ALDE se referă la guvernare, lucrurile referitoare la şefii SRI, SIE nu au intrat în acordul de guvernare şi fiecare partid are propria independenţă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.