Ponta: Și dacă guvernul e dat jos azi, tot e foarte târziu

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat luni, la Târgoviște, într-o conferință de presă, că, chiar dacă Guvernul Cioloș, pe care l-a caracterizat drept „catastrofă”, „ar fi dat jos astăzi”, „ar fi prea târziu”, relatează AGERPRES.

Întrebat cum caracterizează Guvernul Cioloș, Ponta a exclamat: catastrofă!

”Catastrofă! Dar neașteptată. Ca să fiu corect, neașteptată, din punctul meu de vedere și cred că din punctul de vedere al multora. De ce? Pentru că sunt oameni nepotriviți, mulți. Nu vorbesc, domnul Motoc, domnul Comănescu, ok, se pricep la domeniile respective. Mulți sunt veniți, cum e venit cel de la Energie, omul a venit cu o sarcină: distruge, pune totul la pământ, pleacă înapoi la off-shore-ul ăla de 10.000 de euro, și și-a făcut treaba. Și noi rămânem cu energie din Ungaria și Cehia. Însă mai jos, problema e că nu se ia nicio decizie, de niciun fel”, a spus Ponta.

Acesta a vorbit și despre oportunitatea schimbării actualului guvernului, menționând că, „dacă va fi o moțiune de cenzură”, o va vota.

”Deci când se dă jos Guvernul? Din punctul meu de vedere, și dacă e dat jos azi e foarte târziu. Adică s-au pierdut niște lucruri exact când România mergea în direcția bună. Decizia politică nu știu, dar așa după cum știți, nu am votat Guvernul Cioloș, dar mă prezint la moțiunea de cenzură să o votez, când va fi, dacă va fi”, a afirmat Victor Ponta.

Fostul prim-ministru s-a referit și la demisiile din actualul Guvern.

”Cred că nu mai apucăm să mai dăm ceva jos. După cum vedeți, ei se dau jos câte unul pe săptămână. Problema mea e următoarea: când va lua decizia conducerea PSD, nu știu, pentru că nu fac parte din conducerea PSD. Ceea ce știu sigur este că suntem deja în mai și am pierdut niște lucruri pe care nu le mai putem recupera, de aia vorbesc eu de meșterul Manole. Și vă iau pe rând: fonduri europene, anul trecut 5 miliarde de euro, anul acesta zero; știți povestea: Ponta nu face investiții, anul acesta sunt 40% din investițiile alea nefăcute de Ponta anul trecut; 25% în plus la salarii pentru medici și profesori i-am dat anul trecut, însă în ideea în care și anul acesta se va merge, nu se dă nimic”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.