La manifestarea de la Romexpo, atât unii dintre candidaţi, dar şi tandemul Ponta-Dragnea au lansat în eter gogoaşa „noi suntem USL”. Şi, evident, ca la comandă, miile de oameni aduşi cu sute de autobuze din toată ţara scanda „USL, USL!”.
S-a crezut iniţial, atunci când pe unele corturi electorale ale alianţei PSD+PC+UNPR au apărut inscripţiile „USL trăieşte!” şi „USL continuă!” că sunt iniţiative „locale” ale unor activişti mărunţi. S-a adeverit că lucurile nu stau aşa, din moment ce de la vârful partidului se lansează tema „noi sunte USL”.
Există şi un clip electoral – difuzat pe Neptun TV – în care apare în primă instanţă „Votaţi USL!”, după care se face referire şi la „USD”.
Din păcate, legislaţia electorală nu prevede sancţiuni pentru utilizarea unor denumiri care nu se regăsesc şi în documentele electorale. Cine este însă interesat poate sesiza autorităţile competente pentru publicitate mincinoasă şi pot fi reclamate clip-urile electorale şi poate şi televiziunile care transmit în direct şi nu informează că este vorba de o înşelătorie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.