Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări despre privatizarea CFR Marfă, că „sunt patru companii foarte mari care au anunţat deja intenţia” şi că „până la board-ul FMI din iunie o să avem procedura finalizată”, transmite MEDIAFAX.
„Sunt patru companii foarte mari care au anunţat deja intenţia şi până la board-ul FMI din iunie o să avem procedura finalizată”, a spus Ponta, miercuri.
Premierul a arătat că procedura de privatizare se desfăşoară conform prevederilor recomandate de consultant, iar ceea ce este important este că nu pot participa „tot felul de oameni”, cum a fost în cazul Oltchim.
De asemenea, întrebat dacă prevederea privind participarea la licitaţie a unor asocieri de companii nu poate duce la un nou caz Oltchim, Ponta a spus că e nevoie de investiţii foarte mari la CFR Marfă, iar cei care participă se pot asocia pentru a investi.
„Păi trebuie şi 30 de milioane de euro activitate în domeniu. Nu ştiu dacă domnul Diaconescu are”, a mai spus premierul.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat recent că după cedarea a 51% din acţiunile CFR Marfă statul român va putea împiedica vânzarea companiei la fier vechi, iar condiţiile restrictive impuse în caietul de sarcini nu vor permite înscrierea la licitaţie a unor „geambaşi”.
Fenechiu a spus că şi-ar dori ca privatizarea să fie realizată cu o companie care să dezvolte transportul feroviar de mărfuri în România.
Privatizarea CFR Marfă este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu FMI.