Toţi şefii marilor instituţii financiare internaţionale au fost la Bucureşti, de la începutul acestui an, a precizat miercuri premierul Victor Ponta.
„Cred că suntem singura ţară în care toţi şefii marilor instituţii financiare internaţionale, FMI, Banca Mondială, BEI, BERD, au fost la Bucureşti de la începutul anului. Au dat un mesaj de credibilitate şi de soliditate a României, de potenţial de dezvoltare, şi asta-i un lucru pe care investitorii străini vor să-l audă şi vor să-l audă de la asemenea persoane. Altfel, dacă citesc presa română, probabil că ar fugi din România, însă în momentul în care marile instituţii internaţionale arată că România şi-a terminat cu bine un acord, că are potenţial, că are posibilitatea de dezvoltare, în continuare, acela e semnul pe care ne putem baza în viitor”, a afirmat Ponta la începutul şedinţei de Guvern.
Premierul a reiterat că mandatul cu care România va începe negocierile cu FMI pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv ar urma să fie aprobat miercuri în şedinţa de Guvern.