Ponta: Treaba președintelui nu sunt dosarele, poate să influențeze justiția

Premierul Victor Ponta a declarat luni că relația pe care le are cu președintele României, Klaus Iohannis, nu funcționează așa trebuie și așa cum și-ar dori.

”Nu funcționează așa cum trebuie și cum mi-aș dori. (…) N-am chestiuni personale, nu gândesc cu ficatul, cum se spune. Îmi fac treaba, îi pun președintelui la dispoziție ceea ce poate pune la dispoziție Guvernul. Ne batem împreună cât putem pentru interesele României”, a declarat Ponta la Antena 3.

Pe de altă parte, Ponta a susținut că Iohannis greșește că vorbește public de dosarul pe care el îl are în justiție.

”Treaba președintelui nu sunt dosarele și, dacă vorbește despre dosare, nu înseamnă că are vreo legătură cu dosarele. Cred că greșește în primul rând și poate că influențează justiția”, a precizat Ponta.

Întrebat dacă a vorbit vreodată cu preşedintele despre dosarul său, premierul a susţinut că a existat o astfel de discuţie, iar Klaus Iohannis nu a zis „nimic”.

„Da, la un moment dat i-am spus. (…) La momentul la care expertiza din dosar a arătat că mi-am plătit toate taxele „, a răspuns Ponta. Premierul a mai spus că preşedintele nici nu trebuia să comenteze, pentru că „nu asta este ideea”, nu intră în atribuţiile sale să comenteze dosare.

Premierul a vorbit, de asemenea, de declarațiile publice ale lui Iohannis cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PNL.

”Problema este că președintele României, din momentul în care este ales, trebuie să fie președinte al României, și al dumneavoastră, și al meu, și al altcuiva. Nu poți să rămâi doar președintele unui partid, pentru că am văzut la Traian Băsescu ce înseamnă asta și a fost rău”, a adăugat Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.