Ponta umblă după voturi, dar şi după bani

Premierul PSD, Victor Ponta, a făcut un anunţ important pentru ţară. În cazul în care preşedintele României, latifundiarul Traian Băsescu, se va încăpăţâna să nu aprobe bugetul pe anul viitor, atunci milioane de români vor avea de suferit. Domnul Ponta a explicat ce se va întâmpla în cazul în care domnul Băsescu va respinge bugetul construit de Guvernul USL: „În momentul în care bugetul va fi respins şi întârziat de preşedintele României, vreau ca toţi cetăţenii României să ştie care sunt efectele. Nu se va putea acorda indexarea pensiilor cu 3,76 la sută, nu se vor putea acorda bursele pentru rezidenţi, nu se va putea acorda mărirea salarială de 10 la sută pentru profesori, nu va putea fi crescut salariul minim la 900 de lei, daca preşedintele respinge bugetul”. Punct.

Mai toate pensiile din România au o valoare de sub 1.000 de lei. O creştere de 3,76% înseamnă pensii mai mari cu maxim 37,6 lei. Or, această majorare nu se va simţi deloc, după ce litrul de combustibil va fi mai scump cu 7 eurocenţi. Din contră, s-ar putea ca scumpirea combustibilului să ducă la creşteri de preţuri la servicii şi produse care să scadă puterea de cumpărare a pensionarului cu mai mult de 37,6 lei. Majorarea preţului benzinei şi motorinei nu-i va afecta doar pe pensionari, care populează principalul bazin electoral din care partidul lui Victor Ponta pescuieşte voturi. Afectaţi vor fi şi medicii rezidenţi, şi profesorii, şi bugetarii cu salariul minim, dar şi alţi români cărora Guvernul nu le va da nimic în anul care vine.

Premierul PSD, Victor Ponta, a declarat că nu intenţionează să cedeze la presiunile făcute de Traian Băsescu şi, în consecinţă, nu va renunţa la acciza de 7 eurocenţi. Domnul Ponta a spus că nici nu ar avea cum să facă aşa ceva, din moment ce introducerea accizei a fost negociată cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Însă FMI şi Comisia Europeană nu au votat la alegerile care i-au adus USL 70% din locurile din Parlament, iar lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru, ci pensionarii, medicii rezidenţi, profesorii şi alte milioane de români. Români cu care USL nu a negociat în campania electorală introducerea unei accize de 7 eurocenţi pentru fiecare litru de combustibil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.