Ponta: USL s-a format de sus în jos, deci nu se poate rupe decât tot de sus în jos

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la RTV, că ” micile fisuri” din USL la nivel teritorial nu pot duce la ruperea Uniunii Social Liberale şi că problema ruperii alianţei la guvernare se poate pune de sus în jos, la fel cum s-a şi creat acest proiect politic.

„Până la urmă USL-ul s-a format într-un proiect la care Crin Antonescu şi cu mine, după aceea Daniel Constantin, Liviu Dragnea, Radu Stroe, Edi Hellvig, am participat, s-a format de sus în jos. Ştiţi că la început nimeni din teritoriu nu vroia să facem USL. Deci, nu se poate rupe decât tot de sus în jos”, a spus Victor Ponta.
El a subliniat că USL a reuşit o serie de obiective în plan guvernamental şi parlamentar şi că testul de la europarlamentare poate fi trecut cu bine atât pentru PSD, cât şi pentru PNL.

„Vine acum testul de la europarlamentare pe care, după părerea mea, putem să-l trecem cu bine, am şi discutat astăzi, atât pentru PSD, cât şi pentru PNL. Nu doar fără atacuri reciproce, dar şi cu nişte obiective comune, chiar dacă nu vom merge împreună pe aceeaşi listă, dar putem să avem nişte obiective europene comune. Şi avem şi nişte obiective legate de Europa. Pentru că nu doar în România se schimbă preşedintele, în Europa se schimbă tot anul acesta”, a declarat Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.