Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat marți că în scurt timp va face publică lista primăriilor PDL care au primit bani de la buget pentru a-l susține pe Emil Boc la președinția PDL.
„Tot ceea ce înseamnă fondul de rezervă al Guvernului, programul doamnei Udrea de delapidare şi deturnare a 4 miliarde de euro în scopuri politice şi personale, OUG 7, hotărârea 577, toate actele normative care priveau finanţarea comunităţilor locale, o să vă aratăm foarte clar, dacă eşti de la PDL şi dacă votezi la Congres cu Elena Udrea şi Emil Boc primeşti bani”, a spus Ponta, precizând că aceste informaţii vor fi prezentate pentru fiecare judeţ în parte în perioada următoare.
Ponta a mai spus că „dacă ai ghinionul să nu fii de la PDL sau eşti de la PDL, dar eşti dintr-un judeţ care a anunţat că nu îl susţine pe Boc”, nu ai dreptul să accesezi fonduri publice pentru dezvoltare. „Ceea ce vom arăta pe fiecare categorie în parte, nu doar politizarea absolută, ci faptul că se risipesc foarte mulţi bani, care ar fi fost atât de necesari pentru educaţie, pentru spitale, se fraudează aceşti bani, toate licitaţiile”, a mai declarat liderul PSD.