Președintele ucrainean Petro Poroșenko și omologul său rus Vladimir Putin au căzut de acord asupra încetării permanente a focului în estul separatist al Ucrainei, a anunțat miercuri președinția de la Kiev după o conversație telefonică între cei doi lideri.
„Preşedintele ucrainean a discutat cu preşedintele rus despre un armistiţiu total (…). Ei au ajuns la un acord privind un armistiţiu în Donbas”, bazin minier din estul Ucrainei care cuprinde regiunile Doneţk şi Lugansk, marcate de confruntări violente, se arată într-un comunicat al preşedinţiei de la Kiev citat de pagina electronică a Mediafax.
Putin şi Poroşenko au discutat „despre criza militară şi umanitară din Ucraina”, discutând despre „prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării”, a declarat anterior purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit căruia punctele de vedere ale celor doi preşedinţi „corespund în mare parte”.