Portrete de Mecena

Incendiul de la catedrala Notre-Dame a adus în centrul atenției două personalități, doi dintre cei mai bogați francezi: François Pinault, președintele de onoare al holdingului Kering, care deține casa de modă Gucci, și Bernard Arnault, președintele LVMH, care deține, între multe altele Louis Vuitton și Dior. Sumele pe care cei doi le-au promis pentru fondul de reconstrucție al monumentului au stârnit reacții contradictorii și au pus în discuție legea care permite deducerea unui procent important din impozitele celor care sponsorizează cultura în Franța. Cei doi au fost nu numai rivali în lupta pentru a deține supremația în industria de lux, ci și în domeniul artelor.

François Pinault a fost primul care a început să colecționeze lucrări de artă modernă și contemporană în anii ’80. Un critic de artă cunoscut însă l-a poreclit „specullector” (speculant+colecționar), pentru că profită de faptul că este proprietarul casei de licitații Christie’s prin intermediul căreia își vinde operele de artă cu prețuri faraminoase, după ce le aduce în prim plan prin evenimente cum a fost expoziția cu sculpturile lui Jeff Koons, pe care a organizat-o la Versailles. De-a lungul anilor, Pinault a fost acuzat că a montat diverse scheme financiare pentru a eluda plata impozitelor și că l-a frecventat pe Jean-Marie Le Pen, președintele Frontului Național, partid de extremă dreapta. I s-au pus nenumărate piedici atunci când a vrut să construiască un muzeu pe o insulă din cartierul Boulogne-Biancourt, o suburbie pariziană, fiind nevoit să-și ducă planul în aplicare la Veneția. Întâi în Palatul Grassi, pe care l-a renovat după achiziție și apoi la Vama Serenissimei Republici, situată pe o peninsulă, acolo unde poate expune operele de artă supradimensionate din colecția sa. Anul acesta, în fine, va inaugura muzeul lui din capitala Franței, pe care îl va găzdui fosta Bursă de Comerț, o clădire de patrimoniu, restaurată de arhitectul Tadao Ando, cel care a condus toate șantierele lui François Pinault. Anne Hidalgo, primarul Parisului, i-a încredințat această locație după ce Pinault a oferit 3 milioane de euro pentru restaurarea vilei din insula Guernsey, în Canalul Mânecii din Marea Nordului, acolo unde și-a petrecut o parte din exil Victor Hugo, în perioada 1855-1870. Scriitorul intrase în conflict cu cel ce a devenit împăratul Napoleon al III-lea.

Pinault a refuzat ca donațiile sale — atat proiectul de la Bursa de Comerț, evaluat la 100 de milioane de euro, cât și restaurarea Hauteville-House din Guernsey, dar și donația pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame, alte 100 milioane, să fie supuse legii sponsorizării ceea ce i-ar fi permis să recupereze 60% din valoarea lor.

„Don Quijote” – Honoré Daumier- Colectia Courtauld

„Băiatul cel bun” al mecenatului francez este, fără îndoială, Bernard Arnault. Cel puțin aceasta este imaginea pe care i-au creat-o mass media. Deși a emigrat în America de frica naționalizării în 1981, când Mitterrand a devenit președinte și a încercat să devină cetățean belgian în 2011 ca să scape de impozite. Arnault a început să se intereseze de artă ca de un mijloc de comunicare în anii ’90. Până de curând s-a mulțumit să sponsorizeze diverse expoziții. Cum a fost „Picasso și maeștrii” de la Grand Palais din iarna 2008-2009. Dar după ce a obținut de la primărie o emfiteoză — adică concesiunea pe 60 de ani a unui teren din Bois de Boulogne, cu condiția să construiască pe el ceva nou — în 2006, Arnault a apelat la Frank Ghery, celebrul arhitect care a construit Muzeul Guggenheim din Bilbao, ca să conceapă și să realizeze clădirea fundației. În ciuda burghezilor riverani — care s-au opus acestui proiect pentru că a amputat o bună bucată din zona verde a Parisului — muzeul a fost inaugurat în 2014 de președintele socialist François Hollande. Pentru că președinții Franței au fost pe rând fermecați de Bernard Arnault: pe Nicolas Sarcozy l-a nășit, iar pe Macron l-a susținut, găsind că programul lui este „rezonabil și curajos”. De altfel echipa de la Louis Vuitton se ocupă de garderoba și imaginea doamnei Brigitte Macron iar ea, la rândul său, contribuie la promovarea acțiunilor de caritate ale trustului, mai ales în domeniul învățământului. Muzeul de Artă Modernă de la New York l-a premiat în 2014 pentru „exemplul de generozitate luminată și pentru promovarea eforturilor în materie de cultură și civism.”

„Femeie la fereastra”- Edgar Degas – Colectia Courtauld

Imaginea lui Bernard Arnault de cavaler al culturii nu a fost întinată încă, deși nu a refuzat niciodată facilitățile care i-au permis să reducă drastic impozitele pe care le datorează statului. Pentru fiecare mie de euro donată, LVMH a recuperat 600. Curtea de Conturi franceză însă a descoperit că facturile prezentate pentru construcția clădirii fundației, care inițial ar fi trebuit să coste cam 100 de milioane, au depășit binișor 700 de milioane și, în acest caz, nota de plată pentru statul francez devine cam piperată. Jurnaliștii din Hexagon au început să se întrebe cum e posibil ca un metru pătrat de construcție, atunci când este o investiție cum e magazinul La Samaritaine, să coste 10.000 de euro și, atunci când costurile sunt rambursate de stat, 120.000? Legea sponsorizării a declanșat un cerc vicios, deoarece încurajând marile averi să cheltuiască bani pentru cultură prin facilitățile fiscale oferite, statul francez rămâne în imposibilitatea de a-și finanța propriile proiecte.

„Autoportret cu urechea bandajată”- Vincent Van Gogh – Colecția Courtauld

Fundația „Louis Vuitton” din Paris găzduiește până pe 17 iunie o colecție mai puțin cunoscută de pictură impresionistă. Directorul artistic al fundației, Suzanne Pagé, explică astfel: „Lucrările din Colecția Courtlaud sunt martorele anagajamentului pe care Samuel și Elisabeth Courtauld l-au avut în favoarea artei contemporane franceze într-o perioadă în care, în Marea Britanie, Impresionismul era respins de establishment.”

„Peisaj din Alpi”- J.W. Turner – Colecția Courtauld

Fundația își continuă programul prin care își propune să prezinte publicului cele mai interesante colecții. După succesul pe care l-a obținut în 2016 prezentând tablourile provenite din colecția Serghei Ciukin – expoziție care a șocat publicul francez, uimit să descopere că atât de multe opere cunoscute, semnate Bonnard, Matisse, Gaugain și atâția alții se află în muzeele din Rusia, pentru că au fost cumpărate de un negustor rus pe vremea când, la Paris, prea puțini amatori de artă le băgau în seamă – conducerea Fundației a invitat Institutul Samuel Courtauld să-și expună comorile.

Colecția Courtauld a aparținut unui industriaș, moștenitorul unei afaceri înfloritoare în domeniul textilelor. Familia Courtauld este beneficiara brevetului pentru mătasea artificială denumită „rayon”. Samuel Courtauld, împreună cu soția sa Elisabeth, era un mare iubitor de artă și a realizat colecția într-un timp foarte scurt 1923-1930. După moartea soției, în 1931, a donat colecția statului, a înființat un institut și un fond cu ajutorul căruia Galeria Națională și Galeria Tate au putut achiziționa 20 de importante opere de artă modernă și contemporană.

„Lacul Annecy”- Paul Cézanne- Colecția Courtauld

Expoziția de la Fundația Vuitton a fost gândită în două secțiuni: „Colecția Courtauld. O viziune asupra impresionismului” și „Colecția Fundației. O viziune asupra picturii”, care e menită să prezinte publicului lucrări achiziționate din perioada 1960-2018. Prima secțiune include lucrările alese după criteriile foarte personale ale familiei Cortauld care, deși a avut sfătuitori de specialitate, și-a impus amprenta propriei sensibilități. A doua secțiune reprezintă o colecție adunată de specialiști și nu a stârnit același interes în rândul publicului, 95% dintre cei care au făcut coadă pe trei rânduri la intrarea în galerie nu au mai urcat la etajele superioare ca să vadă achizițiile gazdelor.

Realitatea este că lucrările pe care Samuel Courtauld le-a colecționat permit o cunoaștere mai intimă a inovației pe care a reprezentat-o Impresionismul, dar ajută publicul să înțeleagă mai bine impactul și revoluția stârnită de acest curent în arta modernă, prezentând lucrări excepționale ale precursorilor (între care câteva acuarele excepționale de J.W.Turner, pe care le-a cumpărat Sidney Courtauld, fratele lui Samuel). Un incredibil „Don Quijote” de Honoré Daumier, celebrul „Bar la Folies-Bergere” și un studiu pentru „Dejunul pe iarbă” de Edouard Manet sunt câteva exemple. În expoziția de la Fundația Louis Vuitton impresioniștii propriu-zis nu sunt numeroși, ocupând o singură sală. Post-impresioniștii, în schimb, și, mai ales, Paul Cézanne, ocupă simezele și vitrinele centrale cu pictură în ulei, schițe sau corespondență în care își descriu căutările artistice. Am descoperit astfel o pictură executată cu cuțitul de paletă („Luminișul”), un procedeu rar la Cézanne, sau „Lacul Annecy” în care coloritul rece descrie aproape senzorial atmosfera acestei ape de munte.

„Interior cu paravan”- Edouard Vuillard – Colecția Courtauld

Nu puteam să nu amintesc despre Van Gogh și al său „Autoportret cu urechea bandajată”, pentru că sunt convinsă că puțini iubitori de artă știu că tabloul se află în această colecție din Marea Britanie. Dar am ales și câteva imagini inedite cu lucrări de Edgar Degas sau Edouard Vuillard pentru modernismul lor atemporal.

Ca de obicei, vizitând expozițiile franceze ești uimit de minuția și talentul cu care încearcă să introducă privitorul în atmosferă. La Fundația Louis Vuitton, s-a reprodus prin fotografii la scară, în „tromp l’oeil”, interiorul reședinței familiei Courtauld, Home House (construită în 1773-1777 de celebrul arhitect Robert Adam) în care se poate vedea cum erau expuse tablourile în viața de toate zilele.

Nu știu dacă donația Courtauld a fost în vreun fel răsplătită de statul britanic, dar știu că nu voi uita curând comorile pe care acest adevărat mecena le-a dăruit publicului.