Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a fost prezent în aceste zile la Bucureşti. Ca invitat special şi de onoare, la lansarea unei noi publicaţii. Cu un nume parcă predestinat. Eveniment mai mult monden decât politic. Unde foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au schimbat bezele cu ultimul secretar general – al VII-lea, dacă ar fi să numărăm precum regii Angliei – al PCUS şi ultimul şef de stat al faimoasei şi mult îndrăgitei “URSS – bastion al păcii e!”. Nu a mai rămas mare lucru nici din PCUS, nici din URSS. Zeci de milioane de morţi, de ieri, şi câteva sute de mii de nostalgici, de astăzi. Care “tânjeaşke şi boleaşke” (I.L. Caragiale) după vremurile când se aplauda în delir şi salamul era o delicatesă. Toate astea nu l-au împiedicat pe liderul sovietic să primească Premiul Nobel pentru Pace (1990) şi să devină o figură carismatică a vieţii politice a secolului XX.
Ce a făcut Gorbaciov? A înţeles printre primii că treburile în URSS şi în lume merg prost. A înţeles că fără “perestroika” (reconstrucţie) şi “glasnost” (deschidere) treburile o să meargă şi mai prost. A înţeles că doar cu forţa şi cu pumnul în gură nu se poate trăi la infinit. A avut simţ politic şi bun-simţ instinctiv. De ţăran ucrainean, şcolit la Moscova şi intrat-ajuns până în vârful puterii. Politice şi militare.
Datorită lui Gorbaciov, datorită lui Ronald Reagan şi Papei Ioan Paul al II-lea, Europa s-a reconfigurat şi istoria lumii a luat alt curs. Mai bun, mai rău, oricum, renunţarea la Războiul Rece, destrămarea lagărului comunist din Europa de Est şi a URSS îi sunt datoare. Putea să facă mult rău dacă se crampona de putere precum precedesorii săi la cârma Rusiei. Imperiale sau sovietice. Nu a făcut-o. Sunt puţini oameni care renunţă de bunăvoie la putere.
Puciul eşuat al lui Ghenadi Ianaev din august 1991, apariţia lui Borin Elţîn şi desfiinţarea URSS l-au eliminat pe Mihail Gorbaciov de pe scena politică. Şi l-au fixat în cărţile de istorie. Unde rămâne alături şi regretata lui soţie, Raisa, iubită de toată lumea într-o ţară unde duşmănia şi ura erau, şi au rămas, mai la îndemână. Au şi femeile rolul lor în istoria lumii. Uneori iese bine, alteori prost.
Poate că o invitaţie la Cotroceni din partea actualului preşedinte român ar fi dat o semnificaţie aparte prezenţei lui Gorbaciov la Bucureşti. Un personaj important şi astăzi de pe scena internaţională. Dar noi am devenit foarte anticomunişti şi de dreapta în aceşti ultimi ani şi nu mai vrem să avem de-a face cu astfel de “activişti” de odinioară. Păcat. Mihail Gorbaciov, cum, necum, merită preţuirea propriei sale posterităţi.
