Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat luni, că USL ar putea depune o moțiune simplă împotriva ministrului de externe, Teodor Baconschi.
„Moţiunea e un subiect, am anunţat încă de sâmbătă, vreau să discutăm azi (n.r. – în ședința conducerii USL) şi, dacă şi PSD va îmbrăţişa această idee, săptămâna aceasta o vom fundamenta şi o vom depune la Parlament. E o prioritate pentru români în primul rând ca Teodor Baconschi să nu-i mai reprezinte în politica externă pentru că a demonstrat că nu poate”, a declarat Constantin.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.