– Să facem cât mai multă dulceaţă! Să avem totdeauna un sac cu făină şi nişte untură de porc! Cine ştie, poate ninge ca de sfârşitul lumii!
Aşa spunea mama, de fiecare dată când curăţam prunele de cozi şi de pielea lor brumărie pentru a le pune la fiert pentru dulceaţa cea fină: prunele necurăţate nu erau bune decât pentru magiun şi magiunul era pentru supravieţuit pe iarnă lungă, iar dulceaţa subţire şi fină, pentru îndulcirea zilelor de viscol. Şi mama a plecat şi iarna cea fără de sfârşit, cu ninsori ca de sfârşitul lumii, a tot întârziat. Într-un fel, chiar mi-am imaginat că o asemenea iarnă nu există decât în poveştile noastre de la fiertul dulceţii, că ninsori fără sfârşit nu vor mai veni niciodată. Numai că într-o bună zi, pe neaşteptate, spre după-amiază, a început prăpădul. Printre copaci s-a pornit să fluiere un vânt ca o descătuşare siberiană. Numai cu umărul împins drept înainte dacă puteai să spargi furia şi să te strecori până la grămada de lemne de foc. Iar înapoi veneai în fugă, aproape zburând, ca dus pe aripi de o stafie albastră. Dimineaţa, zeci de copaci zăceau pe burtă în zăpada îngheţată. Semănau cu o ciurdă de bivoli negri îngheţaţi în viscol. Am început să batem încet crengile de brad, aplecate de atâta omăt. Degeaba! A început să plouă cu gheaţă. În câteva minute copacii arătau ca turnaţi în sticlă. Şi crenguţele, ca nişte daruri de Crăciun, împodobite cu cristale. Un zăngănit de gheaţă te oprea să zâmbeşti. Suna mai mult a ameninţare decât a sărbătoare. Iar copacii trosneau ca nişte oase rupte, ca nişte bărbaţi călcaţi în picioare cu încălţări uriaşe de piatră. Pădurea stârnea groază, spectacol şi durere. Pocneau stejarii bătrâni şi rupţi de vânt, iar brazii cei tineri cu crengile aplecate se zvârcoleau de durere. Şi dintr-odată furtuna cu gheaţă s-a oprit lăsând loc unei tăceri ţiuitoare. Şi după câteva minute a început să ningă. Lung, egal, ud, ca o deşertare din mările cerului.
Dimineaţa, la fereastră, ninsoarea ca de sfârşitul lumii îmbrăcase pădurea în haine de gheaţă şi ridicase metereze de netrecut. Când am privit în curte lipseau doar personajele din Andersen. Şi primul lucru la care mi-a zburat mintea a fost cămara. Unde sunt borcanele cu dulceaţă pentru trecut prin iernile fără sfârşit?
