Povestea care a stârnit revoltă: „L-ați îngenunchiat!”

Tot mai multe situații incredibile ies la iveală de când România e în starea de urgență.

Un bărbat din Iași, care are handicap și un ajutor de boală de doar 375 de lei, a fost amendat în două zile, cu 3.000 lei, respectiv cu 2.000 lei, și de Poliția Română și de Poliția Locală. De ce? Pentru că ar fi circulat fără un motiv întemeiat și fără să fi completat declarația pe proprie răspundere, așa cum o cer ordonanțele militare.

Povestea amendării bărbatului a fost relatată pe Facebook de un ieșean, Nicu Roșu, care își exprimă revolta:

„Aproape de firma mea stă un om sărman, singur cuc, singurul lui venit fiind de 375 RON lunar, un ajutor pentru persoane cu handicap. Se vede asta în acel fluturaș. (vezi mai jos – nr.).

Din când în când îl mai văd în stația de autobuz stând în singurătatea lui, privind la oameni. Îl mai ajut, bineînțeles. Cad hainele pe el, nu știe ce va mânca pe ziua de mâine.

Acum vreo câteva zile stătea în fața locului unde locuiește, pe trotuar. A trecut mașina de poliție și polițiștii i-au cerut acea declarație. Nu știu dacă știe să scrie, dar mă rog, nu avea declarația. Polițiștii erau cei din zonă, deci știu bine cam care e situația lui, iar dacă nu știau, nu îți trebuie multă perspicacitate ca să înțelegi că ai în față un biet amărât care nu era decât la 10 metri de locul unde doarme, într-o cameră de doi pe doi.

I-au cerut cartea de identitate și la o zi după a venit poștașul la el cu o amendă de 3000 de RON.

La o zi după, a venit și Poliția Locală și i-a dat altă amendă, de 2000 de RON.

Ieri am oprit lângă el ca să îi mai dau un bănuț și a început să plângă. Mi-a zis că l-au nenorocit, că el e om cuminte, doar stătea cu mască pe față în fața casei și i-au dat de două ori amendă și nu știe ce să facă, e disperat. Repet, omul trăiește din 375 RON lunar.

Mulțumesc că v-ați făcut pomana ca să pot să am și eu o bucățică de cozonac de Paște. Așa mi-a zis.

Nu l-am văzut niciodată cu mâna întinsă, dar mă gândesc că mai sunt oameni cărora li se face milă de el și îi mai dau vreun bănuț.

Am sunat un prieten din Franța azi întrebându-l cât e amenda pentru lipsa declarației. 175 euro, este, echivalentul a 850 RON, asta într-o țară cu un nivel de salarizare incomparabil…, la noi pornesc de la 2000 de RON

Sper să pot să îl ajut cumva, nu știu, nu atât eu cât mai mult prin grija unei prietene avocat, dacă va putea.

Da, e o situație dramatică, e stare de urgentă, trebuie sa stăm in casa. Casa celor mai mulți dintre noi înseamnă însă dacă nu alți oameni dragi alături, măcar un televizor, un radio sau un telefon. Pentru omul asta acasă înseamnă doar patru pereți goi, cu doi metri între ei, pentru ca nu are nimic. Nimic.

Ce vreau să spun este că ABSOLUT TOTUL în țara asta e făcut greșit, prostește, fără noimă.

Despre apetitul celor din poliție pentru a da amenzi, nici nu am ce să mai comentez. Na, au legea în mână.

În Săptămâna Mare l-ați îngenunchiat, nenorociților!

Nu știu cine a gândit cuantumul acestor amenzi dar i-aș întreba cum e posibil ca în România să îi iei omului venitul pe o lună sau pe jumătate de an, sau chiar pe un an, ca în cazul acestui om sărman? Cum? Cum, dobitocilor?

Cât este venitul mediu lunar în România, imbecililor?

Da, e stare de urgență, îl amendezi, dar îi iei zece piei de pe el? Îl pulverizezi? Îl termini? Asta mai e valoarea omului aici?

Îl faci pe om să își pună ștreangul pentru că nu avea o declarație la el?

Ce știu sigur este că după această nebunie vreau să îmi iau fetele și să tot plec de aici, din țărișoara asta frumoasă, urâțită de oameni, de politicieni, de toți netoții, unde aproape totul este putred, infectat, bolnav, iar ce a mai rămas neîntinat, sănătos, este în pericol de a se contamina.

Sunt absolut convins că ar exista ceva speranțe ca să se revină la normalitate abia peste vreo jumătate de veac.

Acum să stăm cuminți și să așteptăm să aducă lumina cu avionul din Ierusalim. Acesta e mesajul dat copiilor României de guvernanții de ieri și de azi, că credința nu e ceva neprețuit sădit în suflet, ceva atât de minunat tocmai și pentru că o ai în fibra sufletului tău, ceva atât de puternic și de profund, nu e o flacără care arde în ființa ta, lăuntric, ci credință e doar dacă se aduce lumina cu avionul.

PRIMITIVILOR”

Potrivit Libertatea, bărbatul amendat locuiește într-o singură cameră, pentru care plătește chirie la stat. Stă acolo din 1995. Nu are televizor sau acces la Internet, are un aparat de radio, la care mai ascultă dimineața Radio România Actualități.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Ioana Radu 8527 Articole
Author

47 de Comentarii

  1. Si nu-i bate Dumnezeu pe cretinii de militieni?! Aici nu e vorba de ordonanta. Il cunosteau, stiau ce e cu el si totusi l-au amendat sa-si faca planul. Asia merita Editat

  2. Sa presupune,asa cum presupune Nicu Rosu,ca omul are infectia cu coronavirus!Iesit la fata mare la hora,zi de zi ,imbolnaveste multi altii!Nicu Rosu,crestine,i-al acasa,cu coronirusul nu e de gluma,daca tot il trimiti dupa beutura
    PS politia, daca -l cunoste cum scrie pesedistul rosu,cu care probabil bea,stie si ca nu va plati un leu amenda,dar asa, de garagata ,il amendeaza..
    Stati acasa de sarbatori,cea mai buna solutie!

  3. Rămâi fără cuvinte la aşa ceva.Felicitări domnilor poliţişti că v-aţi făcut datoria.

  4. Deja încep să simpatizez maxim cu Editat pe tablagiii ăștia nenorociți. Indiferent de situație, indiferent, e inacceptabil cum au procedat nemernicii ăștia cu macaroane pe umăr și o singură circumvoluțiune.
    Nenorociților.

  5. Cercel, Cercel, dar și agramat nițel. Eu nu înțeleg cum poți să ții lecții
    de viață, la doar cele două clase ale tale.

  6. Auzi mai dr.Prost, daca omul sta într-o casă a primăriei peste șase luni va fi evacuat pentru ca nu si-a platit amenda. Milițieni știau si ei asta dar nu le-a pasat, asa cu nu-ti pasa nici ție de suferinta semenului. Dar, de, suntem in Saptamana Mare, să fim mai buni…

  7. Celebrul domn Becali declara public si sfidator la adresa autoritatii si legilor din Romania ca el, nu va completa si prezenta NICIODATA o declaratie. Credeti ca l-a verificat si amendat cineva ?, in mod sigur NU. Asta este dreptatea si autoritatea intro tara condusa de …

  8. Acum este vremea cand bestia din om poate sa dea frau liber pornirilor animalice din indivizii de teapa acestor militieni, capabili de un asemenea gest inuman. Am mai scris pe acest forum: este vremea cand Garcea poate sa isi arate muschii.
    Pt aceasta trebuie sa multumim loviturii de stat din 1989 care ne-a adus o asemenea ,,democratie”, incat unui dobitoc fara suflet i se da atata putere incat te poate lasa sa mori de foame…..[Leo]

  9. @popaprostu Ce e dom’ne, nu mai e bani ? Au angajat securistii toti analfabetii ca postaci ? Cei cu carte e la sparanghel ? Mai pune mana pe carte cioflingarule. Zi trista pentru politia romana. Se vor intoarce bancurile cu militieni.

  10. In compartimentul unui tren se afla Ileana Cosinzeana,Fat Frumos,un politist prost si un politist destept.Pe masa este o sticla de tuica. Trenul trece printr-un tunel.Cind trenul iese din tunel,se constata ca a disparut sticla de tuica.Cine o luase?
    Raspunsul este:politistul prost,deoarece celelalte personaje sunt imaginare

  11. @ autorului postării sau redacției Cotidianul.
    Dacă prietena avocat nu are disponibilitate de A SCRIE plângerile împotriva proceselor verbale de sancționare contravențională, rog să fiu contactat la adresa floareadoamnei[at]gmail[dot]com.

    Nu sunt avocat, nu practic avocatura fără drept dar la viața mea am anulat o amendă de 4.000 de lei dată de Inspectoratul de Stat în Construcții UNUI PRIETEN, o amendă judiciară de 2.000 de lei de asemenea a unei prietene, o altă amendă judiciară de 2.000 de lei A MEA.
    Plus vreo 3 procese-verbale la legea circulației, ale unui alt prieten, anulate în instanță.
    Deci, afirmând că știu cum se scrie o „contestație”, dacă NU E NIMENI DISPONIBIL să-l ajute pe amărâtul ăla, semnal la adresa de e-mail, scanări după câteva documente și mă angajez să redactez PRO-BONO acțiunile în instanță.
    Chiar îi trimit amărâtului și 20+20 de lei ca să aibă de timbrat acțiunile.

  12. @Dr.Popa Prostu-Cercel
    Ati vorbit repede cu Politia si v-a „informat”ca dl.Nicu Rosu il trimite pe amaratul acela dupa”beutura”?
    Cata nerusinare poate zacea in unele suflete ?
    Explicatia ar fi ura, ca dl.Nicu Rosu este „pesedistul rosu”,iar dumneata probabil esti un #rezist,sorosist infam.Din tagma celor mai rai decat iudele !

  13. Politistii romani in marea lor majoritate sunt doar niste militieni capitalisti, cu creierul in buzunarul de la ceas. Inclusiv sefii lor care le-au facut plan de amenzi. Spre bucuria lui iohannis, orban si citu cei trei alogeni.

  14. În mod normal și conform legii nu va plăti niciodată cele două amenzi. Nu i se pot reține din indemnizație. Nici nu are bunuri executabile. Polițiștii și-au făcut norma de amenzi (cerută de șefi), dar numai pe hârtie.

  15. In Romania sunt aproximativ 2 milioane de ”costel” precum personajul nuvelei de mai sus .Daca toti cei 2 milioane de ”costel”,amarati nevoie mare, ar umbla ”lela” asa ca personajul domnului chivernisit ,ce s-ar intampla ?Chiar ne doare sufletul de situatia in care se afla,dar din pacate ordonanta nu prevede ”avertisment” drept sanctiune !! Ramane sa rezolve Dumnezeu, cu mila Lui…

  16. Politia locala in primul rand e i o institutie fara rost sugatoare de la bugetul local banul public cand in spitale nu exista medicamente aceasta aberatie trebuie desfintata.Iar militia concediati 80 la suta si noi cadre bine selectate si antrenate.Asa sa va ajude Dumnezeu scarbe—-o dupa inima sa aveti rasplata.

  17. Am spus-o si am s-o mai spun: Romania este condusa in acest moment prin metode de terorizare a oamenilor. Asta inseamna. Eroii meletzieni, jindarii si meletarii care este , se intorc, la fel ca si in 1989, impotriva natiunii; desigur, absolut totul sub pompoasa lupta impotriva unui virus cu calitati criminale incerte , dar sigur umflate cu pompa de derbedii planetari. Marlania criminala de la Cotroceni a prins ideea si – punandu-i in fata pe niste reprezentanti ai sanatatii, cantareti dupa ureche si dupa ce mai aud si ei de la sefii lor din alte tari si „organizatii de bine” – isi face mendrele de tradator votat in unanimitate de marele bobor lash, care poate sta si 100 de ani in case, ca porcul in cocina, daca ii dai mancare si ceva propaganda de tip netflix sau alta mizerie.
    Iata ce se intampla in Germania. Da, in Germania: chiar si in aceste zile, germanii pot protesta. ESTE CONSTITUTIONAL!
    Ati auzit si voi securistilor care va faceti veacul pe aici? cititi pe deutsche welle, nu in alta parte: https://www.dw.com/en/top-german-court-coronavirus-restrictions-not-grounds-to-ban-all-protests/a-53153858
    Dati-i si lui gadea sa citeasca lui ratu nato, pe la securistii de la digi24, caci vad ca acum toti mananca rahat la unison, in stranie armonie.

  18. „Cercel” nu stiu daca esti, da’ „prost” si chiar imbecil esti sigur ! Mai cretinache, de unde stii ca cel care a postat (dl Nicu Rosu) e „pesedist rosu” ?? Esti precum ciinele (potaia) lu’ Pavlov, cind auzi cuvintul „rosu”, chiar daca e vorba de nume de familie, sari cu bale la bot si musti ? … Probabil ca, atunci cind erai mic, prostovanii de genitori, cei care ti-au transmis gena prostiei, iti spuneau seara povestea cu „Scufita galben-albastra” ! …

  19. A auzit cineva de vreo amenda la BIJNITA AIA A PRESEDINTELUI johanis, de la Cluj?!? Caci, asta a fost la Cluj, o bijnita pusa la cale PENTRU EL, de johanis.

  20. Eu va spun atat: In Elvetia amenzile tin cont de nivelul veniturilo. Stiu cazul unui multimilionar care a platit o amenda de circulatie halucinanta pentru oamenii de rand, dar care reprezenta niste fractiuni (procent) din venitul sau anual cu care este infrecistrat la fisc. Nu ar fi asta o idee buna si dreapta? C adaca-i dai 2000 lei amenda de circulatie lui Becali sau Tiriac, astia iti rad in nas si repeta contraventiile. nu mai vorbesc de infractiuni.

  21. In Italia si Franta daca cetateanul nu poate prezenta declaratia pe propria raspundere organul de control ii pune la dispozitie o astfel de hartie s-o completeze!!.Asta pana si-au facut oamenii mana si si-au intrat in normal.
    In tara MARELUI MUT, martafoii de politisti, cu starea de urgenta-n cap, s-au apucat sa aplice legea!. Asa cum se vede!. E bine ca n-au apucat sa citeasca cu atentie ordonantele militare ca ne-am fi trezit cu masini confiscate, case rechizitionate si familii violate!!. Astia sunt in stare de orice acum!.
    In plus mai este o mica problema : autoritatile copiaza ca niste papagali masurile adoptate de occident in aceasta criza fara sa gandeasca ca societatea romana este cu 40-50 ani in urma surateleor din vest. Cred ca si virusul este un pic surprins de ceea ce gaseste pe aici pe la noi!. S-ar putea ca de scarba sa ne evite dar din cauza LEPREI GALBENE ( sau a CIUMEI ROSII) sa-si mai incordeze muschii si pe meleagurile noastre.
    Cat despre bietul om ce am putea zice?. VAX POPULI de la STAREA NATIEI ne arata o fauna extrema a Romaniei de care nu stim daca sa radem sau sa plangem!!.
    Sarbatori fericite TUTUROR!!

  22. Dacă nicu rosu este acel escroc pe care îl cunoaște multă lume și care avea cândva, drept ocupație de bază, șantajul unor minori sau a unor oameni nevoiași – (să sperăm că e o banală coincidență sau doar un pseudonim ) nu e de mirare că a prezentat o poveste atât de lacrimogenă publicului „naturel”. Teoria spune că orice faptă gravă, insclusiv crima, poate fi însoțită de o justificare lacrimogenă. Dacă stăm să ascultăm justificările tuturor celor care încalcă în mod voluntar sau involuntar, cu intenție sau fără intenție legile, ajungem să dăm crezare și dreptate, tuturor. Apoi plingem cu toții pe umărul (sau pe feisbucul) celor care încalcă legea iar mai apoi ne minunăm de dezastrele ce derivă din neaplicarea ei. Vrem lege sau tocmeală? Dacă vrem tocmeală, dăm din plisc pină uităm de de toate: De lege, de hoți, de escroci, de cerșetori, de politică și politicieni, de vii și de morți, de stare de urgență și de covid, etc. A mai rămas ceva?
    Legea se aplică, nu se negociază și produce efecte pentru toți nu doar pentru unii sau doar împotriva cuiva. Altfel, ajungem să trăim ca în junglă.

  23. @Brancardier Popa Prostu, bhai, tu nu esti prost degeaba ! Mai o freci si cu dreapta ,nu-i asa?

  24. @ Dr.Popa Prostu-Cercel : Singura data in viata cand ti-a puscat neuronul a fost cand ti-ai ales acest nick-name. Imbecilule!

  25. M-as bucura nespus daca amendatul ar fi unul dintre decrepitii in varsta care au votat cu multa convingere, convinsi ca neamtzul si ,,liberalii” Lui vor fi cei care ii vor aduce bunastarea, adevarul si dreptatea pe care nu le-a oferit-o guvernarea PSD-ALDE.
    Am discutat cu multi indivizi de acest tip inainte. Injurau ca la usa cortului PSD-ALDE, iar cand le spuneam ca totusi acestia au marit salariile si pensiile, spuneau: ,,Ce ti-a marit bha? N-au marit nimic”.
    Lasa ca le mareste veniturile acum Guvernul Meu si impostorul, umflandu-i de amenzi. Sunt convins ca multi dintre acestia au patzit-o acum…..[Leo]

  26. Popa Prostu Cercel pare a fi din rachitele. Numai de acolo s-au ridicat stiutori de carte ca el. Unii de acolo au ajuns universitari colegi cu Coldea.

  27. Atata ura si lipsa de omenie este in tine incat ceea ce semeni aceia sa culegi, prin vorbele tale alungi lumina, asa ca ea nu ai de ce sa o mai cauti in viata ta…ma infior cand vad ce poti spune…Domnule purtator de intuneric…dar viata are caile ei si intr-o zi toti aceia carora nu va pasat sa fiti oameni veti avea nevoie de indurarea lui Dumnezeu, ma intreb daca si atunci il veti lua in deradere sau ii veti spune „Doamne ajuta-ma”…sau „Iarta-ma Doamne”

  28. Ar trebui dat in judecata pt ca n-a oferit conditiile necesare pt ca fiecare cetatean sa poata detine declaratia si sa se poata folosi de ea in mod corespunzator. Cate milioane de oameni nu-si pot procura formularul? Cate milioane de oameni sunt obligate sa incalce prin lipsa declaratiei o hotarare chiar daca omeneste ar vrea. Intre a muri de foame in casa si a spera ca nu esti ”prins” cati oameni sunt fortati sa traiasca speriati ca-l prinde „calaul”, pt ca o amenda mai mare decat pensia medie de 1296 lei este mai mica decat amenda de 2000 lei sau salariul minim a peste 1.7 milioane de oamenii adica 1300 de lei, acum cu somaj tehnic, au 910 lei. Declaratia este un nonsens. Cum sa ai un formular daca nu muncesti undeva unde exista o imprimanta? Daca esti batran SINGUR: Hotararea este pt EXTERMINAREA oamenilor SINGURI pe care lispa declaratiei ii poate duce la disperare, intre foame si amenda sau amenda este ultima picatura asa cum tot la Iasi un om a ales ultimul drum? Unde sunt ONG-urile umanitare? Unde sunt este Avocatul Poporului ca sa apere jumatate din Romania, cea saraca si in saracie extrema?
    Politia nu are timp pt unii catalogati clanuri, dar se ocupa insistent cu batranii si saracii…Pt uciderea sufletului cine va raspunde?

  29. Inca o viata care pazeste strada??, curmata cu ordin de la imparatia politica mizerabila! Nu ma agat de politisti sau de cetatean, este „norma” decedatilor.ro!

  30. Inteleg pe deplin scarba si revolta d-lui Nicu Rosu!Daca as fi ceva mai tanar, as pleca si eu de indata din tara asta condusa de militeni si securistoizi.Daca ma gnadesc mai bine, niciodata nu e prea tarziu…

  31. Citim în pv-ul poliției naționale: nu a luat măsuri pentru a preveni răspândirea virusului….Păi mai cerberilor , nu au luat ei sefi de state și guverne măsuri pentru a împiedica răspândirea acestui virus și nu i-a mai sancționat nimeni ! Mai mult, unul spunea pe la începutul lui martie ca în România este o „simpla raceala” !

  32. O tara in care leprele sfideaza si pe bunul Dumnezeu, o tara nenerocita de organele de conducere si represiune! L ce se ne asteptam? Da-ne Doamne noua nerozilor, armele si puterea trecatoare a lor!

  33. De reținut din articolul de mai jos:
    >> „Nu este competiție între polițiști, este competiție între șefi. Șefii ies în față cu cine are mai multe amenzi pe structură. În funcție de lucrurile astea, se fac avansările înainte de termen și se dau salariile de merit. Poliţistul este evaluat în funcţie de mai multe criterii, iar unul dintre acestea este numărul de sancţiuni aplicate. Nu mi se pare normal ca pe timpul anului, poliţistul să fugă după amenzi.”, a declarat Valer Kovacs.<<
    https://huff.ro/stiri/un-politist-acuza-ca-exista-un-plan-de-amenzi-ludovic-orban-a-sesizat-207792?fbclid=IwAR1185GClsF6FInebbGnhgkhROKPoyJCdA0lp4MwnSYACMgZUG-kO8eA_1Q

  34. In Romania sunt oameni care nu au televizor, nu au un pix sau un caiet in camarutele lor goale.
    Ce ar fi fost daca domnul politist i-ar fi adus un pix, un caiet, un model de declaratie pe proprie raspundere si ar fi vorbit cu acest om necajit, usor desprins de realitate, nu rau intentionat sau arogant?

  35. pe emblema politiei nu e o ramura de maslin cu 13 frunze (numarate) si 13 masline…

  36. Ce de prosti si comentarii proaste. Luati-l acasa pe „saracul” om, daca tot il plangeti atat. Aaa, si mentionez ca nu sunt militian (asta sa evit comentariile ca as fi), ci sunt doar unu ce m-am saturat sa va pe strazi fara nici un motiv real, riscand sa propagati aceasta boala. Ai „dreacu borisi jonsoni”.

  37. Ma gandesc cum de a putut fi amendat de două ori fiindca pt o abatere poti fi sancționat numai odată.

  38. Este și asta o metodă de a face oamenii să se descarce nervos în vremurile grele.. Pe cine nu contează, la noi e moda cu autoritățile… Din câte o văd e e clar un fake news… Procesele verbale sunt modele cum nu am văzut pînă acum (și am văzut vreo câteva modele), scrisul foarte ingrihit arată că cel care le-a completat a avut foarte mare grijă (chestie care nu prea caracterizează un polițist)… Deci nu cred că e reală treaba…

  39. Bun venit in Romania sa sfirsit DEMOCRATIA. Urmare a măsurilor luate de PCR pt 10 August .Dați putere milițienilor o sa vă bata de va CACATI pe voi TIMPITI de Români . VOTATI PSD PROSTILOR.

  40. Bravo pentru articol
    DAR… De ce era afara omul doua zile la rand fara nici un motiv ?!?!? Autoarea ar trebui sa ii explice ca nu avea ce cauta acolo.
    Sau ?

  41. Si eu personal am fost amendat cu suma de 10.000lei pentru ca imi plimbam cățelul in fata blocului cauza declarația pe propria răspundere nu este conform legi mi.a adus la cunoștință domnul jandarm

  42. Noul corona virus : stai in casa si mori de foame din cauzza unei nenorocite de declaratii chiar inutile in multe cazuri

  43. Nu exista covid19 iar aceste amenzi sunt ilegale si nu au sens. Nu poti salva un om omorandu-l. Refuzati sa platiti. Iohannis cu ai lui trebuie dati in judecata

  44. Respectați legile și ordonanțele militare. Bogat, sărac, tânăr , bătrân, respecți legile.
    Știe scrie sigur, daxaxsi_a făcut dosar de handicapat sigur știe scrie. Mai mult, dacă nu știu scrie, akekez la un vecin, la voluntari, sau chiar la tine postacule, ca va cunoașteți.
    Ești doar un postac pesedist ce se străduiește sa creeze emoție. Nu mai merge. M-am saturat de ghertzoi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.