Povestea cauciucurilor de iarnă obligatorii şi a milioanelor de euro încasate de stat din „protecţia şoferilor”

Gândul:

„Toţi proprietarii de autovehicule din România vor fi nevoiţi să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, pe perioada sezonului rece, conform unui nou proiect realizat de Ministerul Transportatorilor şi Infrastructurii (MTI)”, scriu jurnaliştii de la Gândul,citând proiectul de ordonanţă de guvern supus dezbaterii publice.

Conform proiectului, conducătorii auto vor trebui să îşi doteze autovehiculele cu anvelope de iarnă, în caz contrar riscă să fie penalizaţi cu un maxim de 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.

În spatele acestei ordonanţe stă un raţionament de natură economică şi anume colectarea sumei de 445 milioane euro la bugetul de stat,din plata TVA, fapt menţionat în nota de fundamentare a noului proiect.

De asemenea, ordonanţa prevede că asiguratorul vehiculului şi proprietarul vor suporta costurile de reparare în cazul accidentelor rutiere care degradează sau distrug elementele care fac parte din drum.

„Este vorba despre costurile pe care le avem pentru descongestionare. Acestea sunt cuprinse între 1.050 şi 1.500 de lei pe oră. În 2009 am avut cumulat blocaje în trafic de 67 de zile”, spunea Boagiu.

Sumele care revin CNADNR vor fi utilizate „în exclusivitate pentru finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi pentru garantarea şi rambursarea creditelor interne contractate în acest scop”.

http://www.gandul.info/news/taxa-pe-roata-povestea-cauciucurilor-de-iarna-obligatorii-si-a-milioanelor-de-euro-incasate-de-stat-din-protectia-soferilor-7894534

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.