Poziţia lui Băsescu privind Libia

Băsescu: „România nu are capacităţi militare cu care să intervină în Libia şi, dacă ar avea, N-AR FI BUCUROASĂ SĂ INTERVINĂ”, titrează Gândul. Preşedintele Traian Băsescu şi-a precizat, duminică seara,într-un interviu la postul public de televiziune, poziţia oficială faţă de situaţia din Libia. El a susţinut că România respectă rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, […]

De cotidianul.ro - Autor
Poziţia lui Băsescu privind Libia

Băsescu: „România nu are capacităţi militare cu care să intervină în Libia şi, dacă ar avea, N-AR FI BUCUROASĂ SĂ INTERVINĂ”, titrează Gândul. Preşedintele Traian Băsescu şi-a precizat, duminică seara,într-un interviu la postul public de televiziune, poziţia oficială faţă de situaţia din Libia. El a susţinut că România respectă rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, […]

Băsescu: „România nu are capacităţi militare cu care să intervină în Libia şi, dacă ar avea, N-AR FI BUCUROASĂ SĂ INTERVINĂ”, titrează Gândul.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a precizat, duminică seara,într-un interviu la postul public de televiziune, poziţia oficială faţă de situaţia din Libia. El a susţinut că România respectă rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, dar a precizat că România nu trebuie să aibă o poziţie oficială deoarece ea acţionează sub umbrela NATO, menţionând că oricum România nu are capacitatea militară de a se alătura coaliţiei multinaţionale care operează în Libia.

„Când NATO va acţiona, România va fi acolo: (…) Ce să comunice acum şeful statului român poporului român?!”, a adăugat Băsescu. „În momentul de faţă, NATO nu acţionează în spaţiul aerian al Libiei. Este o coaliţie a binevoinţei sau benevolă. Franţa, ca lider, Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi alte ţări care şi-au anunţat participarea”, a explicat Băsescu, citat de Jurnalul Naţional.

„Problema e că suntem ca un trăgător care are o armă în mână şi îi tremură degetul pe trăgaci. România nu are de ce să se pronunţe în momentul de faţă. Am înţeles că au fost foarte mulţi analişti care cer poziţia României. România a spus foarte clar că e solidară şi respectă fără niciun fel de comentariu Rezoluţia 1973 (a Consiliului de Securitate al ONU – n. red.), care prevede realizarea zonei de interdicţie aeriană în Libia în vederea protejării civililor. Consider fără nicio reţinere că un şef de stat care trage în propriul popor nu mai are niciun fel de legitimitate”.

Preşedintele a precizat că orice participare a României la operaţiunile din Libia va avea loc în cadrul NATO ,evidenţiind şi importanţa unei eventuale participări la o astfel de misiune, care ” echivalează cu 6 luni de diplomaţie” notează jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.”România rămâne în interiorul acestui club. Când NATO va lua o decizie, România va fi acolo”, a afirmat Traian Băsescu. „Participarea la astfel de misiuni echivalează cu 6 luni de diplomaţie”, a spus preşedintele.

Într-o intervenţie la Realitatea TV, şeful statului a asigurat că ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, are un mandat foarte precis cu privire la poziţia în interiorul Alianţei, consemnează jurnaliştii de la România Liberă. „(…) ambasadorul nostru are un mandat precis, dar nu poate fi făcut public. (…) Vă pot spune un element important. Am şi trei-patru discuţii pe zi cu Ducaru, după ce mă consult cu cei de la Externe. Poziţia trebuie flexibilizată cu ce se întâmplă acolo. Nici macar Statele Unite nu pot impune decizia”, a adăugat şeful statului.

http://www.gandul.info/news/basescu-romania-nu-are-capacitati-militare-cu-care-sa-intervina-in-libia-si-daca-ar-avea-n-ar-fi-bucuroasa-sa-intervina-8079324

http://www.evz.ro/detalii/stiri/razboi-in-libia-gaddafi-sub-ploaia-de-bombe-a-aliatilor-romania-asteapta-decizia-nato-92453.html

http://www.jurnalul.ro/stiri/palatul-cotroceni/basescu-despre-libia-nici-daca-am-fi-vrut-nu-aveam-cu-ce-sa-participam-572406.html

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/basescu-ambasadorul-romaniei-la-nato-are-un-mandat-precis-dar-nu-poate-fi-facut-public-220041.html

Scandal de corupţie în Parlamentul European

Europarlamentarul Adrian Severin este suspectat că ar fi acceptat să primească bani de la o firmă-fantomă de consultanţă. Parlamentul European a început o anchetă în cazul eurodeputatului socialist, acuzat că a acceptat bani pentru a schimba legi europene în dezavantajul cetăţenilor UE, scriu jurnaliştii de la Adevărul.

Conform jurnaliştilor de la cotidianul britanic „The Sunday Times ” trei europarlamentari au acceptat plăţi secrete pentru a face modificări unor legi UE în detrimentul a milioane de cetăţeni UE”.

Eurodeputaţii Adrian Severin, fost ministru român de Externe, austriacul Ernst Strasser, fost ministru de Interne şi slovenul Zoran Thaler, fost ministru de Externe, au acceptat să modifice legislaţia europeană ,mai precis Directiva privind garantarea depozitelor bancare care se afla în dezbatere în comisii şi conform căreia băncile trebuiau să asigure depozitele populaţiei. Lobbyştii doreau menţinerea perioadei de 4 săptămâni pentru restituirea unui depozit bancar, în timp ce Comisia dorea scurtarea acestei perioade la o săptămână. În urma acestei activităţi de lobby, europarlamentarii urmau să primească suma de 100.000 de euro din partea unei firme de consultanţă, ai căror membri urmau să devină.

Adrian Severin le-a trimis reporterilor un email spunând: „Vă anunţ că modificarea dorită de către dumneavoastră a fost făcută. Vă trimit deci o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consultanţă în ceea ce priveşte modificarea codului din Directiva 94/19/CE, Directiva 2009/14/CE”, notează „The Sunday Times”.

Jurnaliştii de la „The Sunday Times” i-au ales pe cei trei eurodeputaţi pentru această acţiune de lobby, deoarece aceştia mai oferiseră servicii de consultanţă plătite pentru companii private, conform jurnaliştilor de la Gândul.

De exemplu , Adrian Severin mai avusese un contract cu Unicredit International, ca „membru în consiliul consultativ” şi de unde a primit 5000 de euro pe şedinţă, lucru evidenţiat în declaraţia de interese aflată pe site-ul ANI.

Potrivit înregistrărilor, Adrian Severin s-ar fi mulţumit cu 12.000 de euro pentru două-trei zile de documentare, deoarece modificarea fusese promovată de pedelistul Sebastian Bodu, notează Evenimentul Zilei.

Severin neagă că ar ar fi primit banii, deşi contractul de consultanţă fusese parafat în ianuarie. În acelaşi timp, Sebastian Bodu susţine că amendamentul invocat nu are nicio legătura cu presupusa activitate de lobby. El susţine că, în calitate de raportor al PPE privind modificarea directivei referitoare la fondurile de garantare,s-a întălnit cu raportorul principal Dimitar Stoyanov,care avea aceeaşi opinie în privinţa prelungirea termenului de plată a compensaţiilor pentru deponenţii unei bănci aflate în faliment.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Severin-acuzat_de_euro-spaga_de_100-000_EUR_0_447555603.html

http://www.gandul.info/news/culisele-scandalului-din-parlamentul-european-adrian-severin-a-acceptat-de-la-jurnalisti-deghizati-in-lobbyisti-12-000-de-euro-pentru-un-amendament-depus-de-sebastian-bodu-8078738

http://www.gandul.info/news/culisele-scandalului-din-parlamentul-european-adrian-severin-a-acceptat-de-la-jurnalisti-deghizati-in-lobbyisti-12-000-de-euro-pentru-un-amendament-depus-de-sebastian-bodu-8078738

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.