Precedent periculos. ”S-ar putea ca nimeni să nu mai vină să țină un discurs în Parlamentul României”

Fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu critica atitudinea senatoarei Diana Șoșoacă din  Parlament și care ar fi condus la anularea discursului lui Zelenski. Acest incident creează un precedent periculos pentru țara noastră, liderii care vor vizita România vor evita Parlamentul, a spus Ialomițianu la B1 Tv.

„Cred că domnul președinte Zelenski ar fi dorit să adreseze un mesaj Parlamentului României, instituția cea mai democratică. Dar văd că PNL și PSD sunt două partide slabe, au lideri slabi.

Ca să nu poată președintele unei țări să se adreseze Parlamentului României va fi fără precedent. Se creează un precedent și s-ar putea ca nimeni să nu mai vină să mai țină un discurs în Parlamentul României, nici alt șef de stat sau președinta Comisiei Europene sau președintele Consiliului European sau altcineva. E fără precedent.

Ceea ce a reușit Șoșoacă este fără precedent. Se putea discuta cu cei doi lideri ai celor două Camere, trebuia să fie o discuție matură și să înțeleagă că nu trebuia să ne facem de rușine. Pierde România și aici e o conducere foarte slabă și la nivelul țării, și la nivelul celor două camere. Nu s-a mai întâmplat în nicio țară. Nu se poate așa ceva.

Nimeni nu va mai veni în România, va ocoli această instituție democratică. Data viitoare dacă mai vine un lider de la nivelul UE doamna Șoșoacă va face la fel. Ea înțelege să facă campanie. Cele două partide care formează coaliția s-au comportat dezastuos”, a conchis Ialomițianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

32 de Comentarii

  1. ce dor ti-e de basescu,puslamao,te-a vizitat numai ADN lu’ obama

  2. Daca nu pot sa distruga tancurile rusesti pe actualul teritoriu de disputa ukrainian, Clanul marionetei Zelensky apeleaza la asasinatate politice, chiar daca personaje hilare ca Sosoaca este luata în colimatoriu si trecuta pe lista posibililor si probabililor asasinate externe. Sunt sigur de asta pentru ca acest regim criminal ukrainian a dovedit cu prisosinta ca asasinatul politic este eficace mai mult decât ajutorul militar occidental care întrece cu mult într-un an bugetul militar acordat din PIB-ul Rusiei propiei sale forte armate pe tot un an de zile. Ce alt individ dn România ar fi intrat mai degraba în colimatoriul asasinilor ukrainieni ca Sosoaca? Nimeni.

  3. Il iubesti pe Jelenski?! Dansatorul erotic era bun de vorbit in parlament…ca intre puslamale si voi! Ai vorbit cand trebuia sa iti pazesti gura…

  4. Dacă d-na Șoșoacă a reușit una ca asta de una singură, atunci e numai bună de votat…

  5. Sluga tot sluga . Numai ca a muscat mina celui ce l-a propulsat ministru. George Scripcaru. Daca nu-l propunea , Ialomilitianul era tot un neica nimeni. Ca si acum. „Viitor de aur ( nu haur), Tara noastra n-are – cu astfel de „curve” nerecunoscatoare „!

  6. Pentru să țină discurs în parlament?…sau mai clar,pentru cine?…
    Pentru cretini ca ăsta …

  7. puiul de bolshevic…nu uita tzitza
    cine stie ce vajnic soldatel divizia din Tudor Vladimirescu are in neam…

  8. Ați căutat mult până să găsiți mediocrul ăsta și cugetarea sa? Uneori dați senzația că scurmați intenționat cu bățul prin praf.

  9. paguba in ciuperci otravite de oamenii lui Basescu prin purtatorul de vorbe goala Ialomiteanu.PS nu-ti face griji nu mai ajungi in Parlament si dupa cati ghiocei au rasarit in PSD/PNL nici ei nu mai scot capul la primavara…Ciolacu va ramane cu 20%…

  10. AloMililițianu sa-si vada de branza si de oi, ca ministru basist a fost o nulitate , o sluga umila in mana bețivului kior.

  11. Zelensky e Dracu…ocupantul unei parti din Romania. Acum ne facem frate cu Dracu dar nu il bagam si in casa.

  12. @ „ARACHEUS”, 10 oct. 2023 la 17:22
    „…asasinatul politic este eficace mai mult decât…”
    Modelu’ contemporan e pur amerloc, a fost APROBAT ÎN Senatul S.U.A.!
    S.U.A. = Imperiul Satanei……[Rumburak]

  13. Da’ de unde știi tu, buey Ialomițene, că PIANIzDUL n-a mai vorbit în $Parlament din cauza ȘoSoacăi ?
    Păi s-a speriat de o femeie, buey ?
    Un VITEAz ca el, buey ?
    Păi trebuia doar să-și pună cască și vesta antiglonț, buey, că tricou de camuflaj și bocanci de pitic are, buey…😜
    măRog, scoți CONSERVELE de la naftalină ?

  14. Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
    În zilele noastre de soart-ajutat…
    Învaţă la şcoală cartea de cetire
    Şi ajunse boul un bou învăţat.

    Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
    Ţine loc de multe, chiar şi de talent…
    Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
    Din viţel poţi scoate un bou eminent.

    Nu încape vorbă, între animale,
    Un aşa specimen greu să mai găseşti
    Să citească zilnic feluri de jurnale,
    Rumegând atâtea ştiri politiceşti.
    I. L. Caragiale

  15. Asa si? Vezi ca toate discursurile strainilor in parlament au adus mare bunastare romanilor.

  16. Aoleu, sa vezi ce nasol o s-o duca romanii daca nu mai vin strainii sa tina discursrui in parlament. Bravo, coane Ialomitianu!

  17. Sincer, asta se va si intampla! Este crunta realitate! Atentie: prin aceste actiuni, ne vom trezi ca s-a dust dracului democratia din Romania si nu e bascalie! Asteapta la colt securitatea dictatoriala si vom ajunge iar la o ora tv seara cum se intampla cu ukraineenii care sunt departe de tara lor, cu apa la ratie, hrana: paine si tot ce contine hrana, la cartela, iesiri din casa doar intre anumite ore dar cu cerere pe propria raspundere, bani cand au chef si cumperi doar ce se gaseste dar redusa platforma de aprovizionare, gazele si lumina cateva ore pe zi la fel si apa! Tot sa traiesti in Romania! Panaramaria asta din politica plus manipularea infecta, nu aduc nimic bun pentru oricare cetatean obisnuit. Aviz celor care sunt adeptii mizeriilor din politica romaneasca!

  18. „MIZERIILE DIN POLITICA ROMANEASCA” = PSD + PNL + USR + AUR ca bine ai spus @parere…Nu mai avem democratie de la mineriada din 1990!!!!

  19. Dezgustător personaj, acest Ialomițeanu. Extrem de infatuat (e și vorba aia cu prostul fudul), le știe el pe toate și are întotdeauna dreptate etc… iar când a fost ministru a făcut dovada competenței sale: fix zero!
    Ia mai pleacă nene acasă și vorbește singur în baie!

  20. Bună!
    Zelenski in Romania ? Nu.
    UCRAINA a fost si va fi un dușman al României. Acum e cu spatele la zid si se arată mielusel. Simulează prietenia.
    Calul troian in UE și mai ales in NATO.
    Vedeți cum sunt tratati romanii din Ucraina, vedeti agresivitstea fata de
    Delta Dunarii prin construirea si dragarea canalul Bastroe si alte acte ostile.

  21. … s-a trezit și pupăciosul lui Petrov. Scârbele ordinare care sunt, mai au tupeu după ce au distrus tot în țarav asta.

  22. Parlamentul Romaniei este pentru Romani nu pt staraini si mai mult dusmani ocupanti pe nedrept de pamint Romanesc ! Sa-ti fie rusine pulifriciule !

  23. Asa, si ? Daca clovnul nazist s-a suparat ca magarul pe sat, ce sa facem, sa-l rugam frumos sa vina si sa bata cimpii in parlament, smiorcaindu-se si cersind bani ? La munca, ba, nu la-ntins mina !

  24. Dupa atitia ani de pupat Editat de betivan chior securist, probabil ca curu’ de mascarici nazist drogat are un parfum deosebit !

  25. Gargara manipulatoare, zeleski nu a fost primit nici în congresul american. Întâi obținem drepturi pentru românii din ukr și pentru agricultorii nostru și după poate fi primit

  26. Cam des publicate elucubratiile acestui ametit, ce gasiti in tampeniile debitate de acest nimic? Cum sa-l compari pe nazistul Gaozelenski cu alti sefi de state europeni? Cu Ursula poate seamana, dar numai la sex…

  27. Sosoaca este singurul senator cu COAIE din Parlamentul Penal Criminal Tradator si JEFUITOR !!!

  28. Băi frate ,iar Ialomițianu ăsta,vorba aia,nu mai poți merge nici la budă fără individul ăsta .Ce dracu a făcut la vița lui pentru Romania, de-i faceți reclamă zilnic in ziar ???

  29. Bulake asta Ialomilitian spune ca parlamentul e singura institutie democratica din Romania !😎😊😁😂🤣….tare !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.