Predicțiile guvernatorului: inflația va crește

Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, susține că în viitorul apropiat creșterea inflației este inevitabilă și că aceasta se va duce la 2%. Conform acestuia, în piaţă există trei miliarde de euro exces de lichiditate. „Dacă inflaţia va creşte în România nu vom avea nicio problemă. Se va duce fiindcă inflaţia negativă care a fost rezultatul unor măsuri fiscale. Inflaţia se va duce la 2%. Dobânda BNR se va face tot 2%. BNR nu va începe să crească dobânzile înainte de o revenire a inflaţiei. Lumea se uită la dobânda nominală, nu la cea reală. Atenţie! Când se va majora dobânda BNR se va majora odată cu inflaţia. Deocamdată problema este că dobânda nominală la credite este foarte scăzută. Sunt vreo trei miliarde de euro exces de lichiditate în piaţă. Raportul dintre credite şi depozite a devenit subunitar. Sunt mai multe economisiri decât credite. Creşterea inflaţiei este inevitabilă în raport cu ceea ce se întâmplă în lume. Găsiţi soluţii ca să absoarbem lichiditatea din piaţă”, a declarat, marţi, Mugur Isărescu la conferinţa ZF Bankers Summit ’17.

Potrivit BNR, rata anuală a inflației a crescut în luna mai 2017 la 0,64 la sută, ușor peste nivelul prognozat, după ce, în aprilie, și-a reluat ascensiunea întreruptă în luna martie 2017 (0,61 la sută, de la 0,18 la sută). Creşterea a avut ca determinanţi majori accelerarea inflaţiei de bază și restrângerea dinamicii negative a preţurilor administrate, fiind susţinută şi de creşterea preţurilor volatile ale produselor alimentare. Efectele acestora au fost parțial compensate de impactul scăderii dinamicii anuale a preţului combustibililor, pe fondul noului declin al preţului internaţional al petrolului.

La şedinţa de politică monetară din luna iulie BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 1,75%. Dobânda staţionează la acest nivel din primăvara anului 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.