Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a susținut, luni, că premierul Victor Ponta a încălcat Constituția atunci când a afirmat că a acționat ca și comandant suprem al Armatei.
„În weekend, de la Eurovision, domnul Ponta ne-a declarat că a fost comandant suprem, citez, și a fost gata să ridice în aer avioane militare pentru a intercepta un oficial străin (vicepremierul rus Dimitri Rogozin — n.r.). Aș vrea să atrag atenția asupra iresponsabilității unei astfel de declarații care presupune că premierul a încălcat Constituția. Potrivit Constituției, comandant suprem al Forțelor Armate este președintele țării. Aș dori să-l întreb pe domnul Ponta ce demersuri și ce ordine a emis, dacă le-a emis, atunci când s-a crezut că e comandant suprem.(…) Este pentru a doua oară când dânsul face declarații iresponsabile, așa cum a fost aceea de la Fabrica de Avioane din Craiova, unde a vorbit despre eventualitatea unui război în care România să fie implicată”, a declarat prim-vicepreședintele PDL.
Liderul PDL a mai spus că din poziția sa de premier Victor Ponta „Ponta trebuie să dea dovadă de reținere, de calm și de stăpânire de sine”.
„Dacă la o simplă declarație pe Twitter a unui alt politician iresponsabil, străin de data aceasta, domnul Ponta răspunde cu o declarație care ridică semne de întrebare cu privire la echilibrul domniei sale, atunci perspectiva de a avea un președinte în persoana domnului Ponta este de-a dreptul dramatică pentru români. Încă o dată subliniez faptul că Guvernul României nu este condus, ci, pur și simplu, merge din inerție, condus din spate de persoane invizibile. Domnul Ponta este doar o marionetă care face declarații ce frizează iresponsabilitatea”, a mai declarat prim-vicepreședintele PDL.
Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara că vicepremierul rus Dimitri Rogozin are „un rol de a provoca” în România și Moldova și că personal a gestionat refuzul de a i se interzice accesul în spațiul aerian românesc, în condițiile în care președintele Băsescu era în campanie electorală la Arad.