Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate de Grupul pentru Dialog Social, că membrii CSM ar fi trebuit să reacţioneze mai repede şi să adopte o poziţie intransigentă în cazul judecătorului Florin Costiniu, cercetat pentru fapte de corupţie.CSM a ratat momentul şi a avut o poziţie reactivă, şi nu una proactivă.
Cătălin Predoiu a susţinut că petiţia semnată de 400 de judecători, prin care se solicită CSM să ia o poziţie fermă faţă de judecătorul Costiniu, este un semnal pozitiv, un semnal că oamenilor din sistem le pasă ce se întâmplă în Justiţie.
Pe de altă parte ministrul Justiţiei a confirmat că există o problemă în ceea ce priveşte modul în care CSM numeşte judecătorii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Sunt două aspecte. Unul tehnic – poate ar fi necesar un examen sau un concurs. Eu cred că este vorba şi de o aplicare defectuoasă a legislaţiei şi normelor existente", a adăugat Predoiu.