Guvernul a schimbat din funcţie prefecţii de Covasna, Mureş şi Harghita, conform Digi24.
Înlocuirea prefectului de Covasna vine la o zi după ce procurorii DIICOT au început o anchetă penală pornind de la o declaraţie a primarului din Sfântu Gheorghe. Acesta era nemulţumit de acţiunile prefectului.
Aceste schimbări vin după ce ieri DIICOT a început urmărirea penală in rem, după declarațiile făcute de primarul din Sfântu Gheorghe. Antal Arpad i-ar fi spus premierului Victor Ponta să vorbească cu prefectul de Covasna să lase maghiarii în pace, pentru că altfel s-ar putea declanșa un nou conflict interetnic ca cel dintre români și maghiari din 1990, ce a avut loc la Târgu Mureș.
Astfel, Marius Popica din Covasna a fost înlocuit cu subprefectul Sebastian Cucu. Prefectul de Mureș, Vasile-Liviu Oprea, a fost înlocuit de Lucian Gogu. La Harghita, subprefectul Jean Adrian Andrei l-a înlocuit pe Petres Sandor.