
Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de 5,5 milioane de lei, din care 2,2 milioane de lei recuperate operativ, precum și alte nereguli financiar-contabile cuantificabile în sumă de 2,8 miliarde de lei la entitățile administrației publice locale din Municipiul București, conform rezultatului auditului efectuat în 2019.
Tendința în ultimul an este de scădere în privința indicatorilor venituri suplimentare (de 4.966 de ori) și prejudiciilor (cu 19%), dar de creștere în privința abaterilor financiar – contabile (cu 116%).
Scăderea semnificativă a volumului veniturilor suplimentare se datorează efectuării unei misiuni de audit al performanței, în locul auditului de conformitate la cele 6 direcții de impozite și taxe locale, fiind și o consecință a implementării măsurilor dispuse prin decizii în urma auditurilor și controalelor anterioare, respectiv a manifestării rolului activ al Curții de Conturi.
Cele mai multe prejudicii s-au constatat la Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, 1 milion de lei. Au mai fost descoperite prejudicii la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, 805.000 lei, Sectorul 6, 588.000 lei, Sectorul 3, 505.000 lei, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, 487.000 lei.
Cele mai mare abateri financiar-contabile au avut loc la Sectorul 3, condus de Robert Negoiță, 1,5 miliarde de lei, și la Sectorul 5, condus de Daniel Florea, 963 milioane de lei.
Un număr de 21 misiuni de audit financiar s-au desfășurat la cei 7 ordonatori principali de credite ai bugetelor locale din Municipiul București, la cele 7 instituții publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite, respectiv la 7 instituții publice conduse de ordonatori terțiari de credite, toate aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, sau a Consiliilor locale ale celor 6 sectoare ale capitalei.
Conform Curții de Conturi, la capitolul abateri generatoare de prejudicii, se încadrează efectuarea de cheltuieli de capital nejustificate pentru situații de lucrări ce conțineau cantități de lucrări neexecutate, în valoare totală de 442.000 lei, astfel: Sectorul 1 – 44.000 lei, cu accesorii aferente de 4.000 lei (pentru cantități neexecutate la lucrările de reabilitare termică a blocurilor); Sectorul 2 – 37.000 lei, cu accesorii aferente de 4.000 lei (tot pentru lucrări de reabilitare termică a blocurilor, întregul prejudiciu fiind recuperat operativ); Sectorul 3 – 3.000 lei, cu accesorii aferente de 1.000 lei (prejudiciu recuperat operativ); Sectorul 4 – 59.000 lei cu accesorii aferente de 7.000 lei (pentru cantități neexecutate de lucrări montare blocuri de granit pentru „delimitarea spațiului urban” – recuperat operativ)”; Sectorul 6 – 121.000 lei, cu accesorii aferente de 12.000 lei (pentru cantități lucrări neexecutate la reabilitarea sistemului rutier și amenajarea Parcului Drumul Taberei – recuperat parțial 130.000 lei); Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4 – 10.000 lei (amenajare grădiniță – prejudiciu recuperat în timpul auditului); Administrația Școlilor Sector 6 – 138.000 lei (la rampele de acces pentru persoanele cu dizabilități, la 12 unități de învățământ subordonate).
Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București nu a respectat prevederile legale referitoare la atribuirea obiectivului de investiții „Realizare Ansamblu Monumental Marea Unire” și plata nelegală a sumei de 98.000 lei reprezentând achiziția de două ori a unei machete din ipsos la scara de 1/10, a aceleiași faze de execuție.
Totodată, s-au efectuat plăți nejustificate la titlul II „cheltuieli materiale și servicii” pentru decontarea unor situații de lucrări ce conțineau cantități neexecutate, în valoare totală de 1.438.000 lei, astfel: Complexul multifuncțional Caraiman și Poliția Locală Sector 1 din subordinea Sectorului 1 – în total 84.000 lei, cu accesorii aferente de 12.000 lei (pentru decontarea unor servicii de dezinfecție și curățenie pe suprafețe mai mari decât cele reale – parțial recuperate operativ – 37.000 lei); Sectorul 3 – 447.000 lei, cu accesorii aferente de 54.000 (pentru cantități neexecutate de mentenanță sisteme irigații și întreținere spații verzi – recuperat operativ); Sectorul 5 – 311.000 lei, cu accesorii de 45.000 lei (pentru cantități neprestate de servicii de salubrizare – recuperat operativ); Sectorul 6 – 200.000 lei, cu accesorii aferente de 26.000 lei (pentru cantități neprestate de servicii de salubrizare – recuperate operativ); Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice Sector 1 – 143.000 lei cu accesorii aferente de 10.000 lei (106.000 lei recuperate operativ); Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București – 27.000 lei (recuperate integral în timpul auditului); Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București – 69.000 lei, cu accesorii de 10.000 lei (recuperate operativ).
Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice Sector 1 a angajat nelegal suma de 139.000 lei și plata nedatorată a sumei de 122.000 lei în cadrul contractului de prestări servicii pedagogice și administrative de învățământ,
ca urmare a majorării nejustificate a tarifului față de cel contractat, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de 6.000 lei (întregul prejudiciu fiind recuperat operativ).
Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București a prejudiciat bugetul local cu suma de 13.000 lei, reprezentând contravaloarea a 5 abonamente de telefonie mobilă achiziționate în mod nejustificat pentru colaboratori, aferent căreia au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere de 4.000 lei.
Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București nu a recuperat suma totală de 336.000 lei, reprezentând fonduri nerambursabile acordate de la bugetul local, de la beneficiarii de proiecte culturale care nu au prezentat documente justificative pentru realizarea serviciilor contractate, respectiv 20.000 lei, care reprezentă cheltuieli acceptate nejustificat, în total 356.000 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de 16.000 lei. În timpul misiunii de audit a fost recuperată suma de 109.000 lei de la beneficiarii proiectelor.
Curtea spune că s-a făcut plata nejustificată a sumei totale de 413.000 lei efectuată de Sectorul 6 (211.000 lei, cu accesorii aferente de 18.000 lei) și Administrația Școlilor Sector 6 (168.000 lei, cu accesorii de 16.000 lei) și angajarea unor cheltuieli nejustificate de 283.000 lei, prin acceptarea unui preț unitar al produselor lactate acordate în cadrul Programului pentru școli al României, mai mare decât cel stabilit prin actele normative în vigoare.
Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a suportat din bugetul local a sumei de 805.000 lei prin acceptarea la plată a contravalorii unor lucrări de reparații curente, fără ca valoarea acestora să fie recuperată de la beneficiarii
lucrărilor, persoane fizice și juridice proprietari ai unor părți din imobilele la care s-au efectuat lucrările.
@parere… : Sunt judetele securiste. Tot ce se intampla in aceste judete sunt spre binele securistilor care le-au acaparat. Dar nu te poti lua nici dupa Curtea de Conturi. Acolo pagubele sun pe hartie.
Doar 4-5 orase conteaza in afaceri cu escroci bazati pe baza:bucuresti, cluj, timisoara,sibiu posibil si brasov, cat si nordul ardealului! Deh, doar in aceste locatii sunt nemernicii ocoliti de lege si tot ei se extind in restul tarii! Vreti argumente? Ohoho! Am destule incepand cu televiziunile, bancile, transportul cu autocarele si posibil chiar mai multe!
Scuze, am uitat sa va dau link-ul Curtii de Conturi.
http://www.curteadeconturi.ro/Organizare.aspx
Iata cine populeaza Curtea de Conturi !
Clik pe figuri si aveti cv-ul fiecaruia.