Prelungiri pentru licenţele de telefonie

Guvernul prelungește licențele Vodafone și Orange. Premierul Ludovic Orban a sugerat, însă, într-o videoconferință, că prelungirea nu va fi pentru o perioadă de zece ani.

„ Vom aborda acest subiect în următoarea ședință de guvern, astfel încât să prelungim aceste licențe care expiră pe 31 martie pentru Vodafone și Orange, în condiții evident avantajoase și pentru statul român și pentru utilizatorii acestor rețele și pentru companii”, a spus Ludovic Orban, duminică, 15 martie, în cadrul unei videoconferință de presă.

Premierul a spus că a existat în Guvern un proiect de hotărâre pentru prelungirea licențelor operatorilor de telefonie mobilă pe o perioadă de zece ani, însă nu a acceptat adoptarea acestuia.

„În privința licențelor Vodafone și Orange, a existat un proiect de hotărâre de Guvern iniţiat de ANCOM. El nu a fost adoptat de Guvern, pentru că nu am acceptat eu adoptarea lui. Proiectul prevedea prelungirea licențelor pentru toți cei patru operatori pe o perioadă de 10 ani, inclusiv pentru cei doi operatori pentru care nu expiră licențele”, a subliniat Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Proiectul era prelungireabpe 10 ani cunplata unei taxe de 30 milioane euro pt ficarevlicenta. Sa vedem ce nu i-a convenit lui Orban. Taxa sau perioada. Ca decizia asta nu se incadreaza la cele circumscrise situatiei de urgenta.

  2. Ia vedeti voi ce avantaje decurg din aceste contracte dar in favoarea cetateanului! Atat de multe „exeme” ascund aceste contracte incat nu mai vrei sa auzi de ei dar nu ai ce face, nu ai alt mijloc de comunicare cu cei dragi care sunt departe!

  3. Deja apar primele semne ale avantajarii multinaționaleloe de catre guvw.orban3.În defavoarea românilor,normal.Cu instalarea starii de urgență se vor da tunuri mari de guwernu orban 3.Și multe abuzuri impotriva românilor vor fi.Percheziții fara mandat,etc.

  4. „pentru ca nu am acceptat EU adoptarea lui”… ce prim ministru potent avem… vai de noi!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.