Nazif Mujic, actor bosniac, distins cu un Urs de Argint la Festivalul de Film de la Berlin în 2013, a murit la doar 48 de ani. Decesul a fost anunţat de Suljo Mujic, fratele premiatului. Suljo a declarat AFP, citat de Agerpres, că actorul „Era foarte îngrijorat din cauza situaţiei sale materiale. În ianuarie, a încercat să găsească soluţii în Germania, dar s-a întors“. În 2017, Nazif Mujic şi-a vândut Ursul de argint şefului unui bar local pentru suma de 4.000 de euro, deoarece nu mai putea să îşi hrănească familia.
Nazif Mujic fusese premiat la Berlin în 2013, după ce şi-a interpretat propriul rol în pelicula „An Episode in the Life of an Iron Picker”, în regia lui Danis Tanovic.
La întoarcerea de la festival, actorul a fost întâmpinat ca un erou în satul său. Faima a ţinut însă foarte puţin şi nici nu a venit cu bani. Aşa că, foarte repede, Nazif Mujic a căzut din nou în anonimat şi în sărăcie.
În ciuda faptului că era foarte bolnav şi era dependent de insulină, Nazif mergea zilnic să strângă fier vechi pentru a-şi întreţine familia şi cei trei copii.
(Sursa foto http://avaz.ba)
@Adrian, ai toate tiglele pe casa puse? asta parvenit? nu ai proprietatea cuvintelor! Ursul de argin nu este nici Cantarea Romaniei nici concursurile de la Protv sau Antena? talentul sau nu a putut fi valorificat de infractura teatrala si cinematografica din Bosnia1 daca era in Germania si lua Ursul de argint, nu ajungea in situatia asta! iar dincolo de toate, totusi, a murit un om! Pesemne ca tii Sarbatorile de Craciun si Paste, pot sa te intreb, de ce o faci cand nu intelegi nimic, dar nimic din ideea crestina! esti un simulacru de om, nu un om, ci un fetis!
Bravo, Mariuto ! Pe bune ca ai dreptate, cred ca e prima oara cind postezi ceva coerent si adevarat ! (ca sa fiu totusi rautacios putin … vezi, daca iti iei la timp medicamentele ? Poate incet, incet, cu tratament, scapi si de sindromul „Halep”)
Nimic deosebit.
Asa se intampla de fiecare data cu parvenitii.
Nu au decat o clipire pe cer si atat.
Nu doar in acest caz s-a intamplat asa. La toate concursurile cu prostime de rand castigatorul are parte doar de o clipa de glorie. Aceste concursuri sunt pentru prostimea de rand care se simte si ea importanta pentru outin timp si si spun in sinea lor: iata ca se poate totusi”. Apoi … se reintoarce in mizeria in care a trait pana la concurs (dar prostimea de rand nu mai verifica ce a ajuns marele castigator pana la urma).
Va intreb … a mai auzit cineva ceva despre marele „pavaroti din Banat”, de exemplu?
Stiti ce mai face? Va amintiti ca a luat bataie la o spalatorie de masini in Timisoara pentru ca s-a bagat in fata?
Stiti voi vreunul care a castigat concursuri din astea ” bla bla bla au talent „, indiferent de tara, care au ajuns cineva?