Nu mai știu ce se inventeze șefii fotbalului pentru a a aduce noi elemente în desfășurarea partidelor. Ultima găselniță? Cartonașul verde. Acesta a fost folosit la o competiție oficială, respectiv CM U20, la meciul Maroc – Spania în momentul în care arbitrul a decis să acorde ibericilor o lovitură de la 11 metri. Se mai apelase la el la alte câteva competiții de juniori și la CM feminin U20.
Acest cartonaș nu este însă apanajul arbitrului. El este o armă folosită de un antrenor sau selecționer prin care acesta solicită verificarea unei decizii luate de centralul partidei cu ajutorul celor aflați în cabina VAR. La acest meci fusese acordată o lovitură de pedeapsă pentru Spania și antrenorul Marocului, Mohamed Ouahbi, convins că arbitrul luase o decizie greșită, a arătat cartonașul verde. Mondialul U20 este prima competiție unde s-a aplicat, experimental, noa regulă.
VAR a analizat solicitarea sa și s-a dovedit că a avut dreptate, decizia de penalty fiind anulată și jucătorul care simulase că fusese faultat în careu a primit cartonaș galben.
„Știam că nu a fost penalty. Am fost destul de aproape de fază și mi-am dat seama. Chiar dacă n-ar fi fost penalty, tot mi-aș fi folosit cartonașul verde pentru că acum am această posibilitate”- a spus selecționerul marocan.
Sistemul este asemănător cu „challange-ul” din tenis și din sporturile americane. Antrenorii au dreptul de a solicita de două ori pe meci revederea unei faze care implică un gol, o lovitură de pedeapsă sau un cartonaș roșu.
FVS este fundamental diferit de sistemul VAR, deoarece, în absența arbitrilor video și, implicit, a verificării automate a tuturor fazelor și incidentelor eligibile, responsabilitatea de a solicita o revizuire revine antrenorului principal al echipei.
FIFA nu are absolut nicio intenție de a înlocui sistemul VAR. Dimpotrivă, FIFA este pe deplin angajată să sprijine implementarea sistemului VAR de fiecare dată când este posibil. Acest sistem s-a dovedit extrem de eficient.