Premierul a cerut demiterea directorului general al CNAIR

Pentru „modului deficitar” în care au fost coordonate acţiunile de deszăpezire la nivel naţional, premierul Sorin Grindeanu i-a cerut sâmbătă ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să ia măsuri pentru demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

”I-am cerut ministrului Cuc să ia toate măsurile legale pentru a-l demite pe directorul CNAIR şi să trimită acolo corpul de control”, a declarat Grindeanu, la ieşirea de la Ministerul Transporturilor.

Premierul a criticat modul în care au fost făcute stocurile de materiale antiderapante afirmând, printre altele, că „avem multe stocuri de sare, dar nu de nisip?”.

De asemenea, premierul s-a arătat nemulţumirea faţă de situaţia de pe drumurile naţionale în urma viscolului arătând că 128 de oameni încă sunt blocaţi pe A2.

„E inadmisibil ca, la 14 ore după ridicarea codului portocaliu, să avem situaţii de acest tip. Avem într-o analiză pe care i-am cerut-o d-lui ministru Cuc chestiuni ciudate, ceea ce înseamnă stocurile. Prea multe de un fel şi lipsa altora (…). L-am rugat pe d-nul ministru să trimită Corpul de control la CNAIR. L-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea d-lui director CNAIR”.

Ministrul de Interne a cerut demiterea prefectului de Giurgiu

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a cerut, la rândul său, demiterea prefectului de Giurgiu, Zorinel Niculcea, după ce susţine că a încercat să îl contacteze pe acesta timp de câteva ore şi nu a reuşit.

„Această situație a fost un test pentru toată lumea, pentru toți cei care au avut competențe în gestionare. Și vă dau un exemplu: acum două nopți l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu. O să-l rog pe domnul prim ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Giurgiu pentru că este nepermis, în situațiile în care ai pe teritoriul județului și vamă, să fii de negăsit”, a spus Carmen Dan la finalul ședinței ce a avut loc la Ministerul Transporturilor.

Ministrul de Interne a mai menționat că pe autostrada A2 sunt blocate, în benzinării, 128 de persoane, dar că situația va fi rezolvată.

„Prioritatea noastră a fost viața oamenilor și bunurile acestora, motiv pentru care azi, împreună cu prim ministrul, am constatat că avem o problemă pe acest segment. Imediat ce au încetat codurile trebuia să intervenim cu deszăpezire. Dumneavoastră ați fost interesați de situația de pe A2. Avem încă 128 de persoane blocate în zone de siguranță, pentru că sunt în stații Peco, la kilometrii 88, 111 și 139. Deja îi scoatem pe cei care au fost staționați la benzinăria de la kilometrul 88, cu freza în față. Vom debloca situația în orele următoare, dar este nepermis că am ajuns la atâtea ore să constatăm că încă nu dăm drumul circulației, în condiții de iarnă, e adevărat, dar să dăm drumul circulației pe drumurile naționale și pe autostrada A2”, a precizat ministrul.

Sorin Grindeanu împreună cu ministrul de Interne au ajuns sâmbătă la Ministerul Transporturilor, în contextul operaţiunilor de deszăpezire impuse de vremea defavorabilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.