Premierul Ilie Bolojan s-a recules sâmbătă, în Catedrala Arhiepiscopală ”Sfânta Treime„ din Blaj, la catafalcul unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al cardinalului Lucian Mureșan, care a murit joi, la vârsta de 94 de ani.
Alături de acesta a fost remarcată partenera sa de viață, care l-a însoțit și care a participat pentru prima oara alături de acesta la un eveniment oficial.
Șeful Executivului a ajuns la Catedrală către finalul Sfintei Liturghii și Rânduielii Parastasului, oficiate de un sobor de preoți în frunte cu episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.



Cardinalul Lucian Mureșan va fi înmormântat luni
”În ziua de luni, în Catedrala ‘Sfânta Treime’ din Blaj, la ora 11:00, va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată de Slujba Înmormântării. Toți celebranții vor îmbrăca veșminte luminate„, se menționează într-un comunicat privind funeraliile celui de-al treilea cardinal greco-catolic.

Toți oamenii sunt păcătoși. Cine suntem noi sa judecam păcatele altora? Fiecare răspunde pentru faptele sale, doar nu suntem Dumnezeu! Asta este problema? Concubinajul? Sa-si vadă fiecare de viață sa personala și sa lase bârfa. Și aceasta este tot păcat.
„Dacă nu-l ai pe Dumnezeu în tine,atunci El nu există pentru tine și degeaba Îl cauți…”…îi șoptesc îngerii lui Dan-Dionis,atunci când-văzând că i se împlinesc toate,fără ca măcar să-și rostească gândul-se întreabă dacă nu chiar el este…cumva…?și…nu ESTE,iar trufia îl prăbușește în lumea meschină din care s-a înălțat pentru o clipă,dar nu A ÎNȚELES…
Care „premier”? Toti sunt ilegitimi, POPORUL ROMAN NU II RECUNOASTE! NU AU MANDATUL NOSTRU SA CHELTUIE BANII BUGETULUI! NU AU MANDATUL NOSTRU!
Da frate dar cine este ? Cine este „partenera” ? Arata bine, are tinuta…..stie cineva cum se numeste, cine-i sunt parintii, ceva din C.V. acolo sa putem sa emitem un rationament….
@Calin: Au fost alesi pe…’spranceana’. Unii au fost votati…😉
shush
Vorbește în numele tău, nu al poporului.
Nu, pe românește se numesc ibovnici.
Sa te duci cu concubina in biserica este o isprava specifica celor care injura familia traditionala.
@ Calin
Bineinteles ca nu e intamplator, ci intentionat. Un fel de in-your-face adresat poporului roman.
Astia sunt „romanii ungureni” in stare sa ne vanda strainilor, pe o ceapa degerata, indeosebi ungurilor si austriecilor. Ne urasc de moarte. Ii sperie uriasul potential economic si uman al Vechiului Regat care numai din ianuarie 1859 pana la 1 Decembrie 1918 a depasit la toate capitolele Transilvania de peste 17 ori dpdv economic, social, universitar, educativ. Asta-i omoara ?! De aceea au si venit la Alba Iulia la Unirea cea Mare. Acum insa au ajuns niste golani si derbedei, fara de rusine „preferand’ LGBT-ul userist, partenerele, copii nebotezati si „casniciile” de golani si derbedei…?! Tara este in mare pericol ?!
Romaneste , se numesc concubini .
Ăștia care conduc sunt pe stil nou.sunt anti biserica fug de popa si de cununie.asta sa votat asta avem.
Biata „parteneră”, sa suporți așa ceva..poate că există și partenerul partenerei, altu decât cdp.. ăsta fiind ocupat grav.
.
Președinte, prim-ministru și, cel puțin o ministră, Țoiu, trăiesc în păcat. În țara cu cei mai mulți creștini, procentual, din Europa. Nimic nu-i întîmplător.