Premierul interimar le-a mulțumit partenerilor externi

Sorin Cîmpeanu le-a mulțumit partenerilor externi pentru sprijinul acordat României în urma tragediei de la Colectiv.

Potrivit Biroului de presă al Executivului, premierul s-a întâlnit, luni seara, cu șefii misiunilor diplomatice la București ale statelor membre ale Uniunii Europene, a SUA și Canadei, cu care a avut discuţii privind tragicului eveniment din clubul Colectiv.

„În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele acțiuni întreprinse de autoritățile din România în sprijinul persoanelor care au avut de suferit în urma tragicului eveniment din clubul Colectiv, situația prezentă a celor spitalizați în România și a celor care au fost transportați pentru tratament în străinătate. Au fost discutate posibilitățile de sprijin, în continuare, pe care partenerii din străinătate îl pot oferi, modalitățile concrete prin care acest sprijin poate fi alocat cât mai eficient și coordonat pentru cei aflați în suferință”, potrivit Executivului.

La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.