Premierul polonez dă de pământ cu Germania și Franța: „Oligarhie de facto”

Conflictul în Ucraina a ‘arătat adevărul despre Europa’, care a ‘refuzat să asculte vocea adevărului’ venită din Polonia asupra…

De (A.T.)
Premierul polonez dă de pământ cu Germania și Franța: „Oligarhie de facto”

Conflictul în Ucraina a ‘arătat adevărul despre Europa’, care a ‘refuzat să asculte vocea adevărului’ venită din Polonia asupra…

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a denunţat ‘oligarhia de facto’ impusă Uniunii Europene de Franţa şi Germania, cerând ‘revenirea la principiile’ UE într-un editorial consacrat războiului din Ucraina şi publicat marţi în Le Monde.

Conflictul în Ucraina a ‘arătat adevărul despre Europa’, care a ‘refuzat să asculte vocea adevărului’ venită din Polonia asupra ambiţiilor ‘imperialiste’ ale lui Vladimir Putin, o ‘ilustrare a unei probleme mult mai extinse cu care se confruntă astăzi UE’, a apreciat Morawiecki, citat de AFP.

‘În cadrul său, egalitatea între state individuale este de natură declarativă. Practica politică arată că vocile Germaniei şi Franţei au o importanţă preponderentă’, consideră şeful executivului polonez.

‘Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care puterea este deţinută de cei mai puternici’, afirmă prim-ministrul polonez.

Uniunii Europene ‘îi vine tot mai greu să respecte libertatea şi egalitatea tuturor statelor membre’, a insistat Morawiecki. ‘Din ce în ce mai mult auzim spunându-se că nu unanimitatea, ci majoritatea este cea care trebuie să decidă viitorul întregii comunităţi’.

Ori ‘abandonarea principiului unanimităţii în mai multe domenii de competenţă ale UE ne apropie de modelul în care cei mai puternici şi mai mari îi domină pe cei mai slabi şi mai mici’, a argumentat Morawiecki, potrivit căruia Uniunea Europeană ‘nu a fost la înălţime’ ‘în faţa războiului’ în Ucraina.

Premierul polonez a invitat la o ‘revenire la principiile care organizează comunitatea europeană’.

‘Europa are nevoie de speranţă mai mult ca oricând până acum. Şi nu poate găsi această speranţă decât într-o întoarcere la principii şi nu într-o întărire a suprastructurii instituţionale’, a spus el.

Polonia, la fel ca ţările baltice, figurează printre susţinătorii cei mai necondiţionaţi ai Ucrainei în cadrul UE, dar de asemenea şi printre cei mai mari critici ai Rusiei, spre deosebire de Germania şi Franţa, ale căror poziţii uneori mai timorate sunt criticate de Kiev, notează AFP.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Morawiecki vrea sa înlocuiasca si ce-a mai ramas din democratie-n UE cu traditionalul fascisto-nazism polonez (prometeismul). Tupeu de mafiot. Asta, dupa ce tipii au pus mâna pe Casa Alba (Robinette, fara lobbying-ul polonez din SUA, adica fara falsificarea rezultatelor votului, n-ar fi ajuns… „presedinte”).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.