Premierul Ponta: Guvernul României funcţionează independent de Traian Băsescu!

Invitatul lui Mihai Gâdea a fost, luni seara, la Antnea 3, premierul României, Victor Ponta. Temele deybaterii au fost diverse: De ce au plecat din Guvern Ministrul de Interne şi Ministrul Administraţiei? Cum interpretează Premierul noul comunicat al Curţii Constituţionale? Îşi schimbă Curtea decizia în urma presiunilor făcute de Traian Băsescu? Se poate întoarce la Cotroceni Băsescu în baza unei hotărâri judecătoreşti şi cu 7.400.000 de voturi împotrivă?

Cele mai importante declaraţii ale prim-ministrului României:

– Deşi mi s-a cerut să nu mă uit la Antena 3, eu mă uit la dumneavoastră, dar şi la alte televiziuni. Vreau să trăim într-o ţară liberă

– Eu consider anormal genul acesta de a face politică în care Traian Băsescu, în cazul meu cu Dottore, în cazul chestorului, asta denotă un mod abuziv de a-ţi exercita funcţia

– L-am văzut în seara asta pe domnul Crin Antonescu purtându-se aşa cum un preşedinte trebuie să o facă

– Am suficientă minte să vă spun adresele pe care chestorul le-a trimis şi sunt perfect legale

– Traian Băsescu, timp de 8 ani, şi-a folosit funcţia publică pe tot ce înseamnă instituţiile statului

– Noi încercăm să eliberăm aceste instituţii. Am reuşit de 3 luni de când suntem în funcţie să eliberăm Parlamentul

– Guvernul României funcţionează independent de Traian Băsescu, aşa cum lumea se aşteaptă să funcţioneze

– Eu cred că obligaţia noastră este să reconciliem România şi să o reconstruim

– Eu aştept să aflu cine, apropiat lui Traian Băsescu,  a dat la presă convorbirile mele telefonice

– Eu le spun oamenilor că nu trebuie să le mai fie frică de Traian Băsescu.

– Încet încet ne recâştigăm încrederea într-o societate democratică, societate care a suferit mult în ultimii ani

– Nu ştiu cine din interior dă stenogramele din şedinţele USL. Dar atâta timp cât eşti nevinovat, nu ai de ce să îţi faci probleme

– Nu le-am cerut demisia domnului Rus, domnului Dobre, dar am discutat despre această problemă cu dânşii

– Era necesară o repoziţionare a Guvernului, era nevoie de o strategie,  pentru că miniştrii care au demisionat erau ţinta lui Traian Băsescu

– Dincolo de o propagandă pe care Traian Băsescu a folosit-o împotriva domnului Adrian Năstase, acesta din urmă a făcut mult mai mult pentru fiecare cetăţean român

– Ioan Rus s-a referit la presiunile publice făcute de Traian Băsescu

– Eu pot să bag mâna în foc pentru cei doi care au demisionat că sunt de partea noastră

– Listele electorale permanente şi cele speciale sunt total diferite. Traian Băsescu ori se face că nu cunoaşte, ori nu înţelege

– De când forţa de muncă a trecut în afară, este evident că evidenţa noastră administrativă nu a ţinut pasul cu aceste schimbări

– Până pe 31 august termenul dat pentru a actualiza aceste liste electorale permanente. Sunt foarte multe de făcut, decese, cei care şi-au schimbat cetăţenia, cei care au domiciliul în străinătate.

– Cea mai mare greşeală a domnului Ungureanu a fost graba de a vinde bunuri ale României.

– Sunt 9 milioane de români care plătesc taxe la stat, trebuie să ştim câţi oameni plătesc asigurare medicală, trebuie să terminăm cu retrocedările, cu intabularea.

– Cei de la Monitorul Oficial vor cere explicaţii domnului Zegrean apropo de decizia Curţii Constituţionale de astăzi.

– Sunt convins că au fost oameni la vot care nu vot vota cu USL, dar care au vrut să scape de Traian Băsescu

– Dacă nu ar fi tragic, ar fi extrem de comic domnul Traian Băsescu

– Domnul Traian Băsescu nu va mai fi legitim indiferent de decizia CC şi toată atenţia românilor se va îndrepta către Guvern şi către domnul Antonescu

– Noi conducem ţara într-un mod total diferit de cel al lui Traian Băsescu, un ping pong de declaraţii

– Cetăţenii poate vor alege alţi oameni politici, dar în mod sigur nu îl vor mai alege pe Traian Băsescu

Am vorbit cu doamna judecător Mona Pivniceru şi domnia sa mi-a comunicat că îşi va da demisia din CSM şi va prelua funcţia de ministru al Justiţiei, pentru că e decisă să conducă reforma în acest domeniu. Probabil vineri va depune jurământul ca ministru.Este o procedură mai complicată pentru detaşarea magistraţilor şi de aceea durează atât. Îmi menţin propunerea cu doamna Pivniceru ca ministru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.