Premierul Pavel Filip a semnat petiția de susținere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează guvernul Republicii Moldova într-un comunicat de presă.
Lansată de reprezentanții societății civile, în cadrul campaniei Aderă Acum, ea are ca scop informarea populației despre beneficiile integrării europene.
În acest sens au fost deschise zece puncte de informare în mai multe localităţi.
„Am venit să semnez această petiție considerând că exemplul meu va fi urmat și de alți cetățeni ai Republicii Moldova, care se vor alătura acestui apel. Cred cu tărie că Republica Moldova se va dezvolta, inclusiv economic, doar menținând parcursul său european”, a declarat Pavel Filip.
„Trebuie să existe o idee în jurul căreia să se mobilizeze toată societatea, astfel încât cetățenii, împreună cu guvernul și parlamentul, să tragă în aceiași direcție. Pentru Republica Moldova, această direcție este integrarea europeană, a mai spus premierul.