Presa, complicele antiromânului Gigi Becali

becali

Eşti unul dintre cei mai mari ipocriţi români în viaţă. Te dai credincios, dar nu crezi în nimic. Crezi numai în tine. Şi în banii tăi. De aceea te-ai făcut de toate.

Eşti un mare mincinos. Astăzi spui că detenţia te-a trimis să stai pe coji de nucă la colţul smereniei, iar mâine te ridici ţanţoş de-acolo şi te-arunci în faţa refelectoarelor, sperând că vei lua toată strălcuirea acestora, aşa cum ai luat toate pământurile din jurul Bucureştilor ca să te îmbogăţeşti. Dacă ţi-ar fi crescut nasul la fiecare minciună pe care ai spus-o, lumea nu ţi-ar fi ştiut chipul, pentru că-n milioanele tale de intervenţii televizate ţi-ar fi intrat doar vârful nasului.

Eşti un mare cameleon. Astăzi pupi mâna puternicului zilei, iar mâine iei culoarea făpturii care muşcă mâna celui care l-a hrănit şi cu care a băut târziu în noapte, după o partidă de fotbal, în faţă cu camerele de luat veder. Pentru că trebuie să ştie toată lumea cu cine te baţi tu pe burtă.

Eşti un mare măscărici. Eşti, pentru că adori să-ţi pui mâinile în şold şi să te plimbi mândru printre nişte bătuţi de soartă cărora le-arunci cu euro în cap, să-ţi pui lei poleiţi cu aur la poarta casei pe care ţi-ai cumpărat-o la drumul mare şi să te strâmbi având un perete de icoane în spate.

Eşti un mare impostor. Pentru tine, afacerea pentru care eşti unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din România nu reprezintă un fenomen social, ci doar o sursă de făcut bani. Ai obrăznicia să spui mereu că pe tine nu te interesează decât banii, nu altceva.

Însă, pentru fotbal, şi nu pentru banii tăi suferă milioane de români, Gigi Becali.

Ai distrus un brand şi foarte mulţi jucători, Gigi Becali. I-ai distrus pe Olimpiu Moruţan, pe Florinel Coman şi pe Florin Tănase, ca să dau doar câteva exemple. I-ai luat fotbalişti şi i-ai făcut nimic. Te tot dai aromân, şi e dreptul tău să te mândreşti cu originile tale, Gigi Becali. Dar mai mult decât aromân, eşti antiromân, Gigi Becali. Eşti, fiindcă tu ai distrus nişte tineri care ar fi trebuit să asigure viitorul naţionalei de fotbal a acestei ţări.

De ani de zile, de prea mulţi ani de zile, Gigi Becali, cu toate aberaţiile, prostiile şi aroganţele sale, este răsfăţatul unei anumite părţi a presei româneşti. Gigi Becali conduce în prezent o echipă de pe ultimul loc din campionatul Ligii I, care merită fix atenţia acordată echipelor din Clinceni, Chiajna şi Sibiu.

Ani de zile, presa din România, băgându-l mereu în seamă pe Gigi Becali şi admiţându-i, râzând, toate netrebniciile, a fost complice la distrugerea unui brand, a unor destine fotbalistice şi a viselor a milioane de suporteri.

Presa română are datoria să-l abandoneze pe antiromânul Gigi Becali, acest fanfaron îngâmfat. Definitiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Sorin Avram 756 Articole
Author

37 de Comentarii

  1. Gigi , baga ceva bani la cotidianul , pentru a fi laudat , chiar daca tu ramii tot jiji .

  2. Pana la urma , chiar daca uneori este simpatic prin prostia lui , ramane un fanfaron cu minte extrem de putina ! Ca a facut si inca mai face bani , e treaba lui , dar tot el , preacuviosul , uita ca banul este ‘ochiul …’. Iar in materie de fotbal , sport de echipa , a demonstrat cu prisosinta , ca este o nulitate ca organizator , ca om in domeniu . Face un deserviciu si RO prin faptul ca a ajuns de rasul lumii , iar portughezii sa-l faca chiar idiot ! „Uneori este mai bine sa taci si sa pari prost , decat sa vorbesti si sa inlaturi orice indoiala”.
    P.S. Am auzit ca la Cernica sunt doi calugari ‘under 21’ , mingicari de nu se poate ! Ia-i !

  3. PARTEA a I a : Epitetele folosite in articol sunt … dulci! Trebuie spus direct : „JIJI” esti cea mai mare panarama umana; esti un excroc sadea; in footbal aplici tactica binestapanita a bisnitarului scolit; esti scursura societatii; esti impertinent si esti ipocrit; esti un ingamfat si infatuat; esti parvenitul din portar de bloc care tinzi sa fii „vedeta”; esti Everestul prostiei umane care te crezi „dastept”; esti licheaua imbogatita prin distrugerea OAMENILOR; esti ATEUL si FARISEUL care se foloseste de credinta pentru a prospera; esti … ! Ai reusit sa aduci cea mai frumoasa, cea mai iubita echipa de fotbal la starea de faliment! De altfel, tu insuti ai afirmat in nenumarate randuri : daca nu se califica si nu aduce bani o vand! TU NU INTELEGI FENOMENUL! PROSTIA, INCULTURA(diplomele detinute si obtinute cu bani nu tin loc de … neuronii lipsa!) si CARACTERUL INFECT sunt … „calitatile” care au determinat aceasta situatie limita in care a ajuns STEAUA FOTBALULUI ROMANESC! STEAUA este un IMENS BRAND CARE APARTINE NATIEI ROMANE SI NU NUMAI! Chiar daca in prezent, tu esti „starostele” care o detiii prin frauda si faradelege, mai devreme sau mai tarziu acest BUN NATIONAL va scapa de teroarea la care o supui din prostie si neintelegere! Afirmi ca „nu mai bagi bani”! FALS „JIJI”! STEAUA inca se autofinanteaza! Tu esti cel care sugi de la aceasta imensa CONSTELATIE!

  4. PARTEA a II a : Tu nu poti intelege ca un footbal profesionist nu poate fi facut decat de profesionisti! Tu nu ai capacitatea de a intelege ca intr-un club profesionist de footbal, antrenorul are rolul lui bine definit; preparatorul fizic la fel si asa toate functiile clubului! Daca ai avea o infima putere de a pricepe ceva, te-ai limita numai la a te duce la meciuri si a privi fenomenul! Tu nu poti emite solutii, pentru ca nu esti scolit, pentru ca esti o nulitate si pentru ca … nu esti profesionist! Un antrenor in meseria lui trebuie : sa stie sa antreneze; sa stie sa lucreze cu cele peste 25 – 30 de personalitati ale lotului, ceea ce presupune sa fie si un bun psiholog; sa stie sa analizeze jocul adversarului si functie de acesta sa stabilaesca echipa trimitand in teren jucatori pe postri care sa poata face fata unui adversar care practica un anumit joc si o anumita tactica; etc,, etc! poti sa ai in echipa cei mai buni si cei mai tari fotbalisti, insa daca nu ai o „orhestra” NU AI NIMIC! FOTBALUL NU SE MAI JOACA HAOTIC, NU SE MAI JOACA DUPA URECHE! Este ultra – tacticizat si este ultra – programat! Dar tu nu ai de unde sa stii toate astea si nici nu poti si nu o sa poti sa le pricepi! BETIA PROSTIEI IN CARE TE SCALZI NU ITI PERMITE SA VEZI ADEVARATELE PROBLEME CU CARE SE CONFRUNTA FOOTBALUL PROFESIONIST!

  5. PARTEA a III a : Este asa de simplu de priceput, dar, unde nu sunt neuroni nu exista nici pricepere! Oare de ce MARILE PUTERI FOTBALISTICE au in schema : ANTRENORI DE CALITATE SI CU REZULTATE, MANAGERI, DIRECTORI, SCOUTERI, PREPARATORI, MEDICI, NUTRITIONIST, etc, etc! FIECARE TREBUIE LASAT SA-SI FACA TREABA LA CARE SE PRICEPE CEL MAI BINE! Iar tu un „bisnitar” catarat pe pamanturile furate, ar trebui sa astepti sa vina si recompensa financiara, fara sa faci taraboi din asta! Cu siguranta, daca ai pricepe minimum necesar din „mersul vietii” va veni si momentul in care VOR VENI MULT MAI MULTE „MILIOANE”! Ce folos ca ai cumparat cele mai mari valori ale fotbalului, daca nu lasi profesionistii sa-i antreneze, sa-i pregateasca si sa-i puna sa joace partitura cea mai buna! Sa scoata din ei tot ceea ce este mai bun! Un antrenor de calitate si cu rezultate, un meserias, este cel care sta sapte zile din sapte cu aceste CARACTERE DIFERITE si ESTE SINGURUL IN MASURA CA LA ORA MECIULUI SA ASIGURE CEA MAI BUNA SI MAI EFICIENTA FORMULA DE ECHIPA!

  6. Pai asta face presa ,ce faci si tu cu articolul
    despre despre oierul din Pipera .Nu esti cu
    nimic mai breaz decat ceilalti.Voi ati facut
    dintr-un primitiv,o ”vedeta” media,asa ca las-o
    mai moale ,ca macane ….

  7. PARTEA a IV a : Pai daca, un jucator se pregateste exemplar toata saptamana iar dumineca vede ca in echipa intra unul „dirijat”, este normal ca saptamana urmatoare nici acel jucator profesionist sa nu se mai pregateasca exemplar si sa … stea sa astepte simbria! Dar cine sa priceapa : „JIJI” BISNITARUL, „JIJI” BOSCHETARUL, „JIJI” PORTARUL de BLOC, „JIJI” FARISEUL, „JIJI” care a FALIMENTAT ARCOM, AVICOLA IASI, ARMAMAENT DRAGASANI? Tu nu ai reusit NIMIC LA VIATA TA! Milioanele pe care le ai in conturi sunt bani furati prin „mangleala” OAMENILOR carora le-ai furat terenurile, le-a platit pe ele sume infime si le-ai traficat pe sume imense! Sigur o sa spui ca exista si … imobiliare! Ai dreptate, insa terenurile OAMENILOR le-ai luat cu japca, cu infrangerea vointei acestora prin metode de tip mafiot!cu alte cuvinte prin excrocherie, asa cum tot prin excrocherie ai pus stapanire pe STEAUA FOTBALULUI ROMANESC! Esti o masina de distrus caractere! Asa cum ai distrus OAMENII CINSTITI furandu-le terenurile ASA DISTRUGI FOOTBALUL SI FOTBALISTII ROMANI! Pentru tine, pentru ceea ce esti si pentru tot ceea ce faci nu putem spune decat : MARS AFARA JAVRA ORDINARA!

  8. A stricat multe lucruri in tara asta, Jiji Becali! Ati uitat intreprinderile cumparate prin „privatizare”? Mai stiti ceva de ele?

  9. De multe poate fi invinut dl Becali ( ca noi toti dealtfel ) dar nu ca e antiroman .

  10. Asta este nivelul societății românești, în general. Si al presei. Si al fotbalului.
    Ca o constatare : în ultimii ani, unele subcomunitati derivate (bănățeni, aromani/machedoni) isi afirmă constant un soi de superioritate, legata de o identitate, origine și istorie aparte. Prin comparatie, etnicii unguri, în afara cererii constante a unei autonomii, nu au manifestat niciodata o astfel de atitudine. (Ce-i drept, nici n-au avut loc de ardelenii adevarati, dar orisicat…!)

  11. Am fost in Grecia…in autocar niste ghide femei probabil grecoaice vorbeau in romaneste ca aromanii sunt veniti din Bucovina…adica ereau deranjate ….Am mancat la mai multe restaurante…la doua ereau payroni aromani. Afland ca suntem romani aproape ca plangeau de bucurie ba unu a vrut sa ne dea la plecare cateva sticle de apa minerala gratis. Am inteles…Noi romanii suntem singura speranta a lor.Gigi find mai mult roman nascut aici…a uitat asta.

  12. ” Presa romana are datoria sa-l abandoneze pe fanfaronul ingimfat , antiromanul BEcali Gigi „! Foarte corect !!! Si , in acelasi timp , jUSTITIA romana are datoria sa cerceteze faptele acestui vierme si provenienta averii lui uriase ! Romanii au deptul sa stie !

  13. Ai visat urat, autorule? Gigi e oricum mai inteligent decat cei pe spinarea carora face bani. Pentru bani au venit la echipa lui si cei pe care ii cainezi tu. Mie mi se pare ca erau deja niste ratati, altfel ajungeau la echipe mai puternice. Pentru bani il injuri si tu pe Gigi, altfel nu cred ca ai tacut pana acum si ai avut brusc revelatia ca Gigi e un monstru. Presa asa e, scuipa si linge, tot in functie de pomenile primite. Mai e vreun deontolog printre mercenarii presei romanesti?

  14. „Presa română are datoria..”:))))Presa română e o krva atat de mare,incat proprii copii nu stie cu cine i-a facut….

  15. @Analiza: Toti vecinii nostri au astfel de teorii imigrationiste. Rusii si ucrainenii sustin ca romanii au ajuns in Moldova venind din Transilvania. De unguri, ce sa mai vorbim. Tot ce spune Anonymus e litera de lege inafara de ceea ce spune despre romani. Probabil ca noi am picat din cer sau am iesit din pamint.

  16. Pina am citit acest articol ma bucuram de fiecare infringere a FCSB, echipa artificiala in care se evidentiau 2 puscariasi jegosi: Fecali Cacareaza si Multa Editat Stoica. Uitasem de fotbalistii si de suporterii pe care articolul ii prezinta ca pe niste victime. Dar ei sint deopotriva vinovati caci „au pus botul” la dictatura fecalei, ademeniti de „bonusuri” (miciodata de salarii impozitate) si rezultate bune in contextul unui fotbal intern foarte slab. A intarcat balaia „oaie” !

  17. Becali o sa raspunda la un moment dat pentru toate pacatele lui. Cine stie, poate chiar a inceput sa raspunda pentru unele dintre ele.
    Cert e ca a enervat pe toata lumea cu comportamentul de satrap de la club. Inclusiv pe mine care nu-s suporter al Stelei.

  18. Slab articol, problemele lui Becali sunt altele, nu cele consemnate in articol. Problema ta e ca Becali a cumparat terenuri sa facă bani??!! Sau ca Becali dorește să facă bani???!!

  19. Păi, Cum poți crede că ceva construit pe fraudă, pe jaf, pe excrocherie, poate rezista ?/ Cum poți crede că unde o avere s-a făcut fără competența necesară,, poate urma un trai și o bunăstare ?? Oierul se pricepe la oi.. la nimic altceva, deși scrie lucrări ștințifice pentru proști.. Clar e fudul, e dor un bufon intr-un balon de săpun.. Cine poate lua de serios pe unul care-și numără banii-n public ?? O presă e debilă, e falsă, atunci când nu-și dă sema, când propovăduiește mizerile unui astfel de imbecil fals ortodox , care era cineva doar pentru că e mai țțigan decât țigganu,. Borfaș nenorocit, grupat in clan infracțional cu familia neamurile lui,.care umbla cu valize, care mituia justiția și presa, chiar și politicul. Ce credeai că iese ?/

  20. Bai nimeni in vint , stiam ca esti un bagator de seama la cotidianul insa atit de tavalit ai ajuns sa te iei de GIGI BECALI? Pai el e singurul FILANTROP ROMAN ! Nimeni din toti cei cu multi bani nu au ajutat dezinteresat atitia oameni aflati in necaz asa cum a facut GIGI! Voi deplingeti si dupa 3000 de ani munca prestata ca sclavi la egipteni si va luati de un ROMAN care este aroman? Si il mai faci si antiroman? Vai de capul tau! Cit de schillodit sufleteste poti sa fii si cita ura ai acumulat in frustul tau profesional incit sa te dedai la un asemenea articol ?

  21. Din pacate secaturi de acest gen intilnesti in toata societatea romanesca!
    Iar mass media ii ridica in slavi drept modele in viata!
    Mai mult aceste secaturi-semianalfabete sunt promovate in toate demnitatile statului roman!

  22. fotbalul, dar mi se pare oribil sa puneti in discutie sentimentul de a fi roman pt ca niste jucatori au un contract cu un angajator, deci daca toti patronii tin sa se respecte un contract sunt antiromani pt ca nu l-au lasat pe „escu” sa plece cand a vrut el. Prea faceti caz de acest sport, cu performante modeste de zeci de ani, daca nu chiar de 50 de ani…asa o criticati si pe singura sportiva care a ajuns in top 10 pt ca voi sunteti chitibusii care pot da cu gura ca de perfomanta se ocupa altii…

  23. becaliciul e un zgârie brânză, de doi bani cumpără, de doi bani are. Nu poţi să zici că e antiromân, e doar un armân sadea: vrea să facă din căcat bici şi plesneşte cu el de ne stropeşte pe toţi…

  24. Lapusneanu l-a caracterizat perfect,nu sunt de acord cu afirmatiile celor care acuza jucatorii,ei sunt cei care cauta o slujba,nu poti acuza un om care tinde prin munca sa sa traiasca mai bine,
    ACEASTA SECATURA ANALFABETA TREBUIE PUSA ACOLO UNDE II ESTE LOCUL.
    PRESA,TELEVIZIUNILE ,in goana dupa rating,fac totul si ne prezinta acest spectacol jalnic[imi vine sa sparg tv-ul cand vad transmisiuni direct de la”palat”Apropos..sunt stelist[fecesebist]pana mai ieri] astazi mie greata cand apare acest nenorocit pe ”sticla”Nu gasesc cuvinte sa pot exprima ce a ce simt ptr acest fariseu pe care nu- l urasc,il dispretuiesc.Faceti ceva si luatii jucaria [sponsorii sa-i intoarca spatele,tv sa nu-l mai transmita,sa nu mai incaseze bani,justitia sa-si puna intrebarea de modul cum a facut avere acest nenorocit plin de tupeu

  25. Nu stiu ce resorturi te-au determinat sa scrii acest articol , Sorin Avram ! Stiu ca este nevoie de curaj pt. asta , intr-o mare de lasitate care este o mare parte a presei romanesti ( in special , ziaristii in virsta , din pacate ) ! Dar este un articol necesar !!! Complimente !

  26. La cît de prostovan e panarama asta (si e dovedit ca e prost precum oaia pe caldura, ca sa ma mentin in domeniu, a dovedit-o si-n „antreprenoriat”, unde a pus pe butuci unitati industriale luate pe doi lei, si-n fotbal, unde „marea specialitate” a lui e cumpararea de jucatori pe 10 lei si vinzarea pe 50, in paralel cu nenorocirea de cluburi !) eu personal sint absolut sigur ca in spatele lui sint ceva generali, ori de armata, ori de securitate ! E mult prea timpit ca sa poata sa vinda pina si niste bilete la film la pret de bisnita (de aia si probabil ca varu’ „Giovanni” il punea mai degraba sa stea „de sase”, sa nu apara niste gabori cu care nu erau deja intelesi) daramite un ansamblu imobiliar ! Iar cind a facut ceva bulau (vorba vine ! ca numai bulau nu e ala cind te fîţîi cu mîinile in buzunarele sacoului cumparat la Harrods si bei cafele la finu’ Hagi !) a fost probabil atunci cind a refuzat sa mai cotizeze sau a vrut sa isi ia o oarecare independenta ! …

  27. Sorine , felicitari , articol absolut corect , de pus in rama ! Incearca sa extrapolezi , fa o extindere cu trimitere in zona politicii romanesti , analogia e surprinzator de vizibila si izbitor de asemanatoare cu ceea ce s-a intamplat in cei 30 de ani dupa 89 in care PSD-ul a fost vioara intai , ne-a cantat prohodul , ne-a balacit in mocirla sistematic iar consecintele vor fi suportate inclusiv de prostimea supusa si umila . Segmentul fotbal e doar o mica particica dintr-un ansamblu de domenii , institutii si organisme statale la un pas de colaps , gravitatea actiunilor unor indivizi se datoreaza unui INTREG SISTEM PUTRED SI CORUPT ce a nenorocit o generatie , cu perspective sumbre sa se rasfranga si asupra generatiilor viitoare . Aici e buba , trebuie plecat permanent de la cauza la efect , cine i-a permis lui Becali sa aiba bani si putere de decizie , cum s-a imbogatit si a devenit smecherul imparat , cine credeti ca se face vinovat si trebuie sa plateasca ? Becali si-a batut joc si a distrus un brand , a furat si a mai dat si la altii , raman cei care au furat nult mai mult decat Becali si nu dau de pomana un covrig , papusarii astia din umbra care au reprezentat si reprezinta SISTEMUL au distrus o natiune , pe ei nu-i mai vede nimeni ?

  28. In ochii a milioane de romani, nea Gigi ramane un stalp al ortodoxiei indiferent de un posibil fariseim al sau neperceput de acestia. Probabil asta deranjeaza.

  29. ‘ ….sperând că vei lua toată strălcuirea acestora, aşa cum ai luat toate pământurile din jurul Bucureştilor ca să te îmbogăţeşti.’
    N-a „luat toate pamanturile din jurul Bucurestilor” ci le-a FURAT; si-a trimis haidamacii peste propietarii de pamanturi si i-a amenintat, i-a bagat in sperieti(unde era pu_litia, DNA-ul nevolnic?) fiind fortati sa vanda la preturi impuse de haitasii lui! Afaceri cu nemernicii din armata….
    „De ani de zile…. este răsfăţatul unei anumite părţi a presei româneşti.” Ai uitat de televiziuni, d-le SA! Este suficient sa privesti un buletin de stiri de la DIGITV ca sa intelegi decaderea unor jurnalisti pupincuristi, greata si scarba care te cuprinde si parasesti imediat canalul!
    Becali este o escrescenta canceroasa promovata initial de jegosul PROTV si cocotata pe culmi de UM DIGITV!
    Cea mai dureroasa palma, pentru acest individ, ar nebagarea in seama! Dar cine-o sa faca?

  30. Bun articolul dar Becali a facut ce i-a permis democrația si fix ce fac toti patronii isi platesc si își umilesc angajații in timp ce la stat te bucuri de beneficii in privat esti sclavul unuia că Becali …

  31. Principala cauză pentru care i se întâmplă aceste lucruri domnului Becali este aderarea lui la ecumenism;deoarece domnia sa a fraternizat cu ecumeniștii(din neștiință,din mândrie sau din interes,nu contează),dumnealui îi va merge din rău în mai rău;pot spune că nu se va mai califica niciodată în vreo grupă de cupă europeană;Dumnezeu,în bunătatea Sa,tolerează multe omului;nu însă și trădarea,ecumenismul în cazul de față;după sinodul din vara anului 2016 ce s a ținut în Creta,lucrurile încep să meargă din ce în ce mai rău atât la nivel de grup,cât și la nivel de individ;așa că aviz preoților pomenitori și celor ce le cântă n strună,Gigi Becali în cazul de față.

  32. Jigodia de cioban, câștiga milioane pariind, fără a fi interesat de prestigiul echipei. Mă întreb până când va fi lăsat,să-și bată joc de suporteri.

  33. esa va zic scriind despre indivizzi ca bicali , basgescu si alti cativa inseamna ca i iei in seama asa ca ma abtin..far aa omite cum de aajung indivizii acestia care nu au nimic de zzis , care pe unde au fost si au incercat sa faca ceva au distrus , au compromis ..si in conyinuare , ratingu i la apojeu când la tv apare unul din nimicurile astea..poate i o explicatie aceea ca romanu i controversat ..io cred ca i contorsionat.

  34. .aparitia lui bicale in „lumea buna” se datoreaza specificului anilor 90 când gunoaiele au fost scoase la suprafata ; dar mentinerea lui in centrul atentiei este din cauza voastra a ziaristilor de toate varstele . nu stiu cat va plaateste insu asta pentru un articol, nu stiu cat va creste rating ul avand in pajina pe bashescu si bicali ..cred insa ca ar trebui sa va lipsiti, taceti un maare desewrviciul tinerilor care citesc si nu inteleg si chiar si celor care nu citesc ..in rest ..ce maai conteaza in haosul general inca o involburare..asa ca succesuri..uite ca si tontii raaman in istorie. IN ACEST EXEMPLUL …TOANTELE..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.