Presa și Ucraina: paradă ipocrită de corectitudine politica și morală

O mulțime de formatori de opinie de jurnaliști și de politicieni din Occident au fost acuzați sau pot fi lesne acuzați în aceste zile pentru că aplică duble standarde când vorbesc despre războiul din Ucraina, îngroziți că așa ceva se întâmplă într-o țară „civilizată”.

Corespondentul CBS la Kiev a spus, la finalul săptămânii trecute: ”Cu tot respectul, acesta nu este un loc precum Irak sau Afganistan, unde a fost conflict vreme de decenii. Acesta este un oraș relativ civilizat, relativ european – trebuie să-mi aleg cuvintele cu atenție – un oraș unde nu te aștepți sau unde speri să nu se întâmple așa ceva”. Jurnalista CBS a fost taxată imediat pe rețelele sociale: ”Este o afirmație prostească și neinformată. Până la invazia sovietică din 1979, Afganistanul era un loc „civilizat”, după care a devenit scena luptelor dintre Vest și blocul sovietic. La fel și Irakul, înainte de invazia americană din 2003”.

Al Jazeera a trebuit să-și ceară scuze, după ce un reporter de la programul în limba engleză al televiziunii a spus despre refugiații ucraineni că ”sunt oameni prosperi, oameni din clasa de mijloc” care ”nu sunt refugiații care vin din Orientul Mijlociu; aceștia nu sunt ca refugiații din Africa de Nord, arată ca orice familie de europeni, precum vecinii tăi”.

Au venit reacții și din partea palestinienilor, după ce televiziunile vestice au arătat cum ucrainenii sunt învățați să facă cocktailuri Molotov și cum să le lipească de blindatele armatei ruse. ”Dacă palestinienii, afganii și alții care se opun ocupației erau prezentați făcând asta, ar fi fost acuzați de terorism. Același lucru era considerat terorism și în perioada anti-apartheid a lui Mandela. Dacă acest lucru se întâmplă în Europa, el se numește rezistență! Duplicitatea vestică nu are limite”.

Reacții similare au venit și din Balcanii de Vest, după ce corespondenta CNN la Kiev a spus că un asemenea asalt și asemenea distrugeri precum cele din Kiev nu au mai avut loc într-o capitală europeană de aproape un secol. Dar ce se poate spune despre Sarajevo, unde războiul a ținut patru ani, se întreabă internauții bosniaci.

Există și o altă critică adusă jurnaliștilor în contextul războiului din Ucraina. Ziaristul britanic Mick Hume atrăgea atenția, încă de acum 25 de ani, asupra modului în care jurnaliștii relatează din zonele de război: reporterul tinde să devina combatant, o figură morală singulară care are misiunea de a salva lumea. Ceea ce acum 25 de ani era doar o tendință relativ greu observabilă, acum a devenit regula. În plus, la ei în țară, tot mai mulți jurnaliști fac mai puțin presă și mai mult la un un soi de inchiziție externalizată de către serviciile secrete.

Astăzi, același Hume spune că ”există pericolul real ca presa de mainstream să reducă invazia rusă în Ucraina la o chestiune de moralitate”. ”Asistăm la manifestarea corectitudinii morale și politice în întreaga presă, sub forma conformismului în ceea ce gândim și ceea ce simțim”. ”Și ce dacă, ați putea spune. Până la urma, oamenii care gândesc corect sunt toți de partea ucrainenilor și a luptei lor pentru autodeterminare națională. Așa este. Însă jurnalismul critic presupune mai mult decât chibițare, chiar dacă o faci pentru cei care sunt de partea bună a istoriei. Mai grav este că aripa dură a presei încurajează Vestul să se implice în război. BBC publică titluri din care reiese că această instituție de presă este de partea celor câteva minți înfierbântate care vor instituirea unui spațiu de excludere aeriană deasupra Ucrainei”.

”În ciuda resurselor pe care organizațiile de presă din Vest le-au investit în această criză, avem foarte puține informații certe despre ce se întâmplă în Ucraina. Ceața războiului este mereu densă și inevitabilă, însă, pe de altă parte, nu mai există nici corespondenți de război profesioniști. În plus, șefii ziarelor și televiziunilor au trimis acolo vedetele, realizatorii de emisiuni, ca și cum ar fi un soi de mare eveniment sportiv”.

Mick Hume scrie că s-a ajuns ca reporterii BBC să transmită din Ucraina cu câte o lacrimă pe obraz, să facă comparații cu al Doilea Război Mondial. A mai observat că reporterii abia de folosesc verbe de mișcare atunci când explică ce se întâmplă în Ucraina. A observat cum reporterul BBC vorbește despre disperarea ucrainenilor grăbiți să prindă trenurile spre graniță, când bună parte din disperarea lor părea să fie cauzată de faptul ca reporterul le stătea în cale. ”Relatările lor nu informează audiența, ci transmit ceea ce reporterii simt și ne sugerează ce ar trebui să simțim și noi, în fața televizoarelor”.

”Desigur, în Ucraina este multă suferința acum, la fel ca în toate războaiele. Însă accentul pe partea emoțională nu ajuta deloc la înțelegerea a ceea ce se întâmplă acolo și nici la înțelegerea consecințelor. De fapt, asta împiedică înțelegerea realității. Când sentimentele înlocuiesc faptele, când emoțiile înlocuiesc analiza, se ajunge la explicații simpliste precum „Putin este nebun”. Ar trebui să ne așteptăm la mai mult de la presa noastră decât asemenea spasme emoționale și mascarade care ni se vând cu titlul de analiză”, scrie Hume.