Presați cu Nordis, social democrații arată spre cartea lui Ciucă

Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă să prezinte documentele care au stat la

De B C
Presați cu Nordis, social democrații arată spre cartea lui Ciucă

Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă să prezinte documentele care au stat la

Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a peste 2 milioane de euro din bani publici pentru cartea pe care a scos-o recent, dar şi pentru reclama făcută pe panourile publicitare, el afirmând că instituţiile abilitate ale statului ar trebui să se autosesizeze.

”Ciucă are obligaţia legală şi morală să prezinte public, în următoarele 48 de ore, dar nu mai târziu de data la care se încheie campania pentru alegerile prezidenţiale, toate documentele care au stat la baza cheltuirii a peste 2 milioane de euro din bani publici pentru cartea pe care nu ştim dacă a scris-o el, dar mai ales pentru reclama făcută pe panourile publicitare, în tot decursul acestui an”, a scris Câciu pe Facebook.

Social-democratul mai spune că, dacă Ciucă ar avea ”un dram de onoare”, ar trebui să se retragă din toate funcţiile deţinute şi plătite din bani publici.

”Instituţiile abilitate ale statului român trebuie să se autosesizeze de urgenţă şi să comunice public dacă faptele domnului Ciucă reprezintă elementele constitutive ale vreunei infracţiuni. În context, având în vedere premisa folosirii a peste 2 milioane euro în scopul de a obţine pentru sine avantaje personale, Nicolae Ciucă, dacă are un dram de onoare, ar trebui să se retragă din toate funcţiile deţinute şi plătite din bani publici! Şi mai zic ceva: Ciucă, dacă avea onoare, nici nu ar fi candidat, pentru că nu el candidează, ci Iohannis! Ciucă, curaj, arată-ne la toţi ce ai făcut cu banii oamenilor!”, a transmis Câciu.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. @ Ăștia au campanie electorală, ai dracu și promovează țepe înșelăcini, păstrate pentru campanie electorală, deși au instituții care să lucreze și în perioada când nu este campanie electorală, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.