Preşedintele Academiei Române, un secretar de partid în literatură

„(…) Pentru prima oară poetul capătă în socialism conştiinţa unităţii existenţei, în determinările ei reale. Omul pierde sentimentul absurdului, eşecul nu mai constituie corolarul actelor sale. (…) Marile teme muzicale ale sufletului omenesc se completează, în universul poeziei noastre, cu altele specifice epocii de înfăptuire a civilizaţiei socialiste. (…) toţi poeţii noştri au celebrat pacea, solidaritatea umană, frumuseţea divină a omului, faptele lui eroice etc.

(…) Socialul a devenit, în poezia contemporană, nu numai un element de referinţă, ci un factor generator de lirism, prin dimensinile de obiectivitate pe care le dă sensibilităţii. Tot aşa politicul, socotit în estetica mai veche paralizant pentru fantezia artistului, intră în universul liricii, nu prin voinţa deşartă a unor teoreticieni, ci dintr-o necesitate obiectivă. (…) Poeţii au relevat nu numai afinitatea lor cu tendinţele vremii, cu prefacerile vieţii din jur, au exprimat nu numai încredere şi sentimentul de recunoştinţă faţă de Partid, ci au afirmat, implicit, principiile unei arte poetice revoluţionare.

(…) În poemul «Sărbătoare», scris în cinstea Partidului, … Beniuc înţelege comunismul ca o expansiune a cunoaşterii spre domenii până acum inaccesibile minţii omeneşti, iar din punct de vedere moral, ca o înfrângere până şi a celei mai ascunse inerţii. Intrarea în comunism înseamnă, astfel, completa detaşare de putreda stafie a trecutului.

(…) Socialismul se identifică, la mulţi poeţi contemporani, cu o forţă care orientează întreaga lor viaţă morală şi spirituală. Scoaterea destinului individual de sub tirania hazardului este efectul cel mai direct al acestei întâlniri.(…) Poezia contemporană stă hotărât sub simbolul revoluţiei socialiste.”

Eugen Simion, Prefaţă la volumul „Poezia română contemporană”, culegere, Biblioteca pentru toţi, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964, pp. 7-43.