Președintele Aleksandar Vucic anunță că va demisiona, Serbia merge la alegeri anticipate

Demisia nu înseamnă neapărat retragerea lui Vucic din viața politică.

De Redactia Cotidianul - redactor
Președintele Aleksandar Vucic anunță că va demisiona, Serbia merge la alegeri anticipate

Demisia nu înseamnă neapărat retragerea lui Vucic din viața politică.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat sâmbătă că va demisiona în următoarele săptămâni. Serbia va organiza alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, după 18 luni de proteste antiguvernamentale, relatează Reuters.

Vučić, aflat la putere de 12 ani, ca președinte sau prim-ministru, a făcut anunțul în contextul protestelor anticorupție conduse de studenți. Manifestațiile au fost declanșate de prăbușirea copertinei gării din orașul Novi Sad, în noiembrie 2024. În tragedie au murit 16 persoane.

Protestele împotriva lui Aleksandar Vucic au fost alimentate de acuzații de corupție

Protestatarii, opoziția și organizațiile pentru drepturile omului susțin că dezastrul de la gara din Novi Sad reflectă probleme mai ample privind administrarea proiectelor de infrastructură și corupția din guvern.

„Voi mai fi președinte doar câteva săptămâni, după care îmi voi da demisia”, le-a spus Vucic susținătorilor săi reuniți la un miting proguvernamental organizat la Belgrad.

Cel de-al doilea și ultimul său mandat de președinte urma să expire la jumătatea anului 2027.

Vučić a declarat că va sprijini Partidul Progresist Sârb (SNS) pentru a câștiga atât alegerile prezidențiale, cât și scrutinul parlamentar anticipat, programate inițial pentru 2027.

„Propunerea mea este ca lista noastră, lista câștigătoare la viitoarele alegeri, să se numească «Serbia Unită»”, a spus el.

Liderul sârb nu a precizat când își va prezenta demisia și nici când va dizolva Parlamentul, condiție necesară pentru organizarea alegerilor legislative anticipate.

Analiștii: „Nu este sfârșitul lui Aleksandar Vucic”

Potrivit Reuters, demisia nu înseamnă neapărat retragerea lui Vucic din viața politică. Dacă SNS va câștiga alegerile parlamentare, acesta ar putea reveni în funcția de prim-ministru. O astfel de evoluție ar continua tendința din ultimii ani, în care influența politică a rămas concentrată în jurul lui Vučić, indiferent de funcția ocupată.

Analiștii consideră că acesta va încerca să promoveze un aliat la președinție pentru a-și păstra influența.

„Acesta nu este deloc sfârșitul lui Vucic. Are deja un plan, iar acesta cu siguranță nu presupune retragerea din politică. Dimpotrivă”, a declarat un analist politic, stabilit la Varșovia.

Totuși, momentul ales pentru anunț sugerează că protestele – cele mai ample de la înlăturarea lui Slobodan Milošević, în anul 2000 – au avut un rol important.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.