Președintele Traian Băsescu a ajuns în Regatul Țărilor de Jos, unde urmează să participe luni și marți la Summitul Securității Nucleare (SSN), care se va desfășura la Haga, transmite Agerpres.
Din delegația care îl însoțește pe șeful statului fac parte consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, președintele Comisiei naționale pentru controlul activităților nucleare, Constantin Popescu, și președintele Agenției nucleare și pentru deșeuri radioactive, Florin Tătar.
Înainte de plecarea la Haga, președintele Traian Băsescu a declarat că obiectivele principale ale summitului sunt legate de reducerea amenințării terorismului nuclear și prevenirea achiziționării de materiale nucleare de către teroriști sau de către organizații neautorizate.
El a mai spus că va valorifica șansa oferită de prezența la Haga a mai multor șefi de stat pentru a-i informa în afara summitului asupra situației din regiune.