Preşedintele Bosniei şi Herţegovinei, primit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Bosniei şi Herţegovinei, Nebojša Radmanović, care se află în vizită de stat la Bucureşti, a fost întâmpinat, miercuri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu, transmite Mediafax.ro.

La primirea delegaţiei din Bosnia şi Herţegovina au fost prezenţi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Bogdan Drăgoi şi Iulian Chifu, precum şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale cu participarea membrilor delegaţiilor, urmând să susţină şi o conferinţă de presă în jurul orei 12:30.

Vizita lui Radmanović la invitaţia lui Băsescu este prima a unui preşedinte de la Sarajevo în România. Preşedintele Băsescu a fost în vizită oficială la Sarajevo în 2008.

Cu ocazia acestei vizite, va fi semnat şi un acord de cooperare economică între cele două ţări pregătit de ministerele de resort.

Nebojša Radmanović va mai avea miercuri întâlniri şi cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Schimburile comerciale dintre România şi Bosnia şi Herţegovina s-au ridicat în 2011 la 142,7 milioane de dolari, dintre care 114,8 milioane exporturi româneşti constând în principal în maşini şi mijloace de transport.

Bosnia şi Herţegovina a încheiat în iunie 2008 Acordul de Stabilizare şi Asociere cu Uniunea Europeană, însă nu a primit statutul de ţară candidată la aderarea în UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.