După ce i-a spus președintelui Barack Obama că este un nenorocit și să se ”duca dracului”, președintele filipinez Rodrigo Duterte l-a felicitat pe Donald Trump pentru câstigarea alegerilor și a pecizat că vrea să încheie certurile cu Statele Unite.
Duterte, care în cele câteva luni de președinție și-a câștigat deja porecla de ”Trump al Estului” pentru limbajul său colorat și remarcile dure, a amenințat anterior Washingtonul că se va retrage din mai multe acorduri și din exercițiile militare comune. Miercuri, președintele Duterte, aflat în vizită în Malaezia, a declarat: ”Vreau să-l felicit pe domnul Donald Trump. Trăiască”.
”Amândoi înjurăm. Înjurăm și cand avem de-a face cu lucruri banale. Însă voi înceta, pentru că acolo acum este Trump. Nu vreau să mă mai cert, pentru că Trump a câștigat”, a spus Duterte, citat de Reuters.
Duterte a câștigat alegerile prezidențiale din Filipine în luna mai. El este deseori comparat cu Trump, pentru că nu provine din mediul politic, pentru că a avut o platformă împotriva sistemului și i-a cucerit pe filipinezii de rând promițându-le că va reface țara.
În cele câteva luni petrecute in fruntea țării, Duterte a ajuns la o relație tensionată cu SUA, ripostând la avertismentele americane legate de încălcarea drepturilor omului într-un război sângeros împotriva drogurilor. Duterte a amenințat că se va retrage din sistemul de alianțe al SUA în Asia de sud-est.
Tot miercuri, Duterte a arătat cât de revoltat este față de administrația de la Washington, care recurge la amenințări cu reducerea ajutoarelor și care tratează țara, fostă colonie americană, ca pe un câine în lanț. ”Vorbesc de parcă am mai fi colonii”. ”Dacă nu ne dați ajutoare, atunci duceți-vă la dracu”, a spus Duterte, făcând aluzie la insulta adresată lui Barack Obama.
Donald Trump a declarat anterior pentru Reuters că Filipine au o poziție strategică importantă, însă că declarațiile lui Duterte legate de președintele Obama și SUA ”au demonstrat lipsă de respect pentru țara noastră”. Felicitările adresate lui Trump de către ”Trump ale Estului” pot fi un indiciu că președintele filipinez a reveni la sentimente mai bune față de SUA.