Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a declarat vineri că a analizat creditul acordat Ioanei Băsescu, fără a pronunţa numele acesteia, şi consideră că nu au fost încălcate nici legile, nici regulamentele BNR şi nici normele interne de creditare.
„Despre creditul de care se tot vorbeşte în ultima perioadă pot să vă spun că l-am analizat şi eu şi consider că, este o opinie personală, dar este şi opinia băncii, nu s-au încălcat nici legile, nici regulamentele BNR şi cu atât mai puţin normele interne. (..) Vorbim mai multe după ancheta de la Parlament”, a spus Gheţea, precizând că nu va răspunde întrebărilor ziariştilor pe această temă.
Acesta a mai spus că nu are voie, potrivit Legii bancare, să vorbească despre operaţiunile derulate de un client al băncii.
Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a anunţat joi seară că BNR va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC privind creditul acordat Ioanei Băsescu, verificare care va începe săptămâna viitoare şi va fi încheiată până la 9 decembrie.